Suferind pe altarul stiintei

Uneori, stiinta inseamna durere – mai ales atunci cand savantii se ofera ei insisi drept cobai pentru experimente stiintifice, fie din umanitarism, fie din dorinta de a obtine rezultate mai rapide, ocolind protocoalele oficiale si chiar din orgoliu.

 Multe dintre descoperirile epocale ale omenirii au fost produsul unor asemenea testari periculoase, facute in numele progresului.

 – Pentru a testa perceptia culorilor, Isaac Newton a efectuat un experiment socant: el si-a infipt un ac lung intre ochi si orbita si a inceput sa intepe globul ocular, vrand sa vada daca perceptia vizuala se modifica. Si experimentul a reusit! El a remarcat perceptii diferite ale luminii si culorii, sub forma unor puncte mici si colorate, aparute in locurile unde aplicase acul.

 – In 1942, chimistul american Albert Hofmann a descoperit accidental acidul lisergic sau LSD. Initial, a crezut ca produsul este inutil, dar dupa ce a luat o doza din el a raportat senzatii foarte placute. Apoi a inceput sa-si administreze doze tot mai mari, pana intr-o zi cand, plecand de la laborator pe bicicleta, dupa ce luase o doza zdravana de LSD, a trait o experienta de cosmar, declarand ulterior ca se simtise urmarit de... vrajitoare si demoni!

 – John Stapp a fost numit in anii 1950 „cel mai rapid om in viata”, datorita experimentelor sale de masurare a efectelor gravitatiei asupra corpului uman. Ofiter de aviatie si chirurg, el a vrut sa studieze capacitatea organismului de a rezista decelerarii de la viteze extrem de mari – in vederea zborurilor cosmice. Legandu-se de o sanie mobila, propulsata la viteze apropiate de ale sunetului, el a suferit numeroase fracturi osoase si o dezlipire de retina, dar a stabilit ca organismul poate rezista la accelerari si decelerari precum cele impuse de zborul spatial.

 – Nu cu mult timp in urma, savantii considerau ca ulcerul gastroduodenal si gastrita erau produse de prea mult stres. A fost nevoie de experimentele medicului american Barry Marshall spre a dovedi ca ipoteza era gresita. Convins ca o bacterie, He-licobacter pylori, pe care o identificase la multi bolnavi de ulcer sau gastrita, este vinovata, el a dorit sa experimenteze, dar negasind niciun voluntar dornic sa riste, a inghitit o doza importanta de bacterii, fara sa spuna nimanui. Dupa zece zile, o biopsie a dovedit ca el dezvoltase gastrita. Descoperirea avea sa-i aduca, in 2005, premiul Nobel pentru Medicina.

 – Renumitul polimat britanic J.B.S. Haldane a facut si el experimente pe propriul corp, in special unele legate de efectele presiunii si ale diferitelor gaze. Folosind o camera de decompresie construita chiar de el, Haldane a vrut sa vada cum functioneaza asa-numita „betie a adancurilor”, o narcoza cauzata de un nivel prea ridicat de azot si care ucisese pana atunci mii de scufundatori si scafandri. Expunandu-se la doze potential letale de oxigen si la rate periculos de rapide de decompresie, el a trecut adesea pe langa moarte si s-a ales cu timpanele sparte. Dar chiar si dupa aceasta experienta cumplita, a avut puterea sa glumeasca: „In general, timpanele se vindeca si daca ramane o gaura in ele, desi esti nitel surd, ai beneficiul de a putea scoate pe urechi fumul de tigara, ceea ce reprezinta o mare realizare sociala.”

 – Cand a trebuit sa testeze vaccinul antipoliomielitic pe care il dezvoltase, medicul Jonas Salk nu a vrut sa riste viata unor straini, asa ca si-a administrat serul lui, sotiei si celor trei copii. Experimentul, derulat in 1947, a dat roade si curand a fost lansata in Statele Unite o testare la nivel national. In doar doi ani, cazurile de poliomielita au scazut de la 28.895 la 5.892. Salk nu a dorit sa obtina un brevet pentru vaccin, ci a insistat ca acesta sa ramana gratuit si disponibil oricui. De aceeea, el este amintit ca unul dintre cei mai mari umanisti din istorie.

GABRIEL TUDOR