Identitate si puterea limbajului

luni, 08 noiembrie 2021

Editura Humanitas Fiction anunta o noua aparitie in colectia Raftul Denisei, de data asta este vorba despre romanul unei scriitoare din Finlanda. Desi cand spui Finlanda, spui fiorduri si ierni reci, romanul Prietena mea Natalia, scris de Laura Lindstedt, detinatoarea importantului premiu literar Finlandia, se vrea un roman „provocator si dezinhibat despre sexualitatea exacerbata a unei tinere, care – printr-un discurs intermitent, ce ne parvine prin ricoseu – aminteste uneori de Molly Bloom, iar alteori de Anais Nin din Incest, despre puterea limbajului de a forma si deforma, precum si despre identitate”, si probabil ca reuseste sa para asa si cititorilor.

 Din prezentarea editurii aflam ca Natalia nu este o ferventa clienta a bibliotecilor orasenesti, ci se gandeste intruna la sex. „Insa, in timpul partidelor sale amoroase, mintea ii e mereu in alta parte. Nici unul dintre numerosii sai parteneri nu-i ofera satisfactie, cu atat mai putin nu reuseste sa-i alunge nelinistile. Povestea ei, spusa de psihoterapeutul cu care se intalneste saptamanal, dar care e un personaj atat de misterios, incat nu-i aflam nici macar genul, apeleaza la filozofie, arta si literatura, pe de-o parte, iar pe de alta, la descoperirile sexuale din copilarie si punerea in scena a experientelor erotice de mai tarziu. In timpul sedintelor de terapie, ambii sunt complet absorbiti intr-un uimitor duel intelectual, pana cand granita mereu schimbatoare, mereu fragila dintre psihoterapeut si pacienta, dintre realitate si fictiune aproape ca dispare”.

 Daca este un „discurs”, atunci asta imi aminteste mai degraba despre discursul intermitent si plictisitor despre sex, desi se vrea mereu provocator, din filmele lui Woody Allen, la care nu poti invinge plictiseala dupa mai mult de 2 minute. Despre cartea Laurei Lindstedt nu pot oferi scurte exemple de stil, dar critica literara o priveste sumar, folosind clisee corespunzatoare.

  „Acesta este un roman despre separatia subtila a puterii. Cel care detine cuvintele detine puterea, iar Natalia este marea povestitoare in acest cadru. Sedintele de psihoterapie sunt o sarbatoare a literaturii si artei (vezi Niki de Saint Phalle, Georgia O’Keeffe, dar si tragediile mitologiei grecesti). Natalia joaca un joc intelectual despre insusirea povestilor”, scrie publicatia  Het Parool, din Olanda.

 Din De Standaard din Belgia intelegem ca atunci „cand Natalia isi noteaza exercitiile la sfarsitul sedintelor, se dezbraca complet de rolul de pacient sau obiect al studiului. Acum ea este autoarea propriei povesti, iar ceea ce urmeaza este un vartej filozofic si feminist, care zdruncina definitiv tot soiul de stereotipuri”, fiind vorba despre cliseele legate de gen, la moda azi in societatea globalista pe care incepem sa o traim.

  Ceva mai nunantati sunt cei de la Il Libraio care observa ca „forta romanului Laurei Lindstedt vine din totala fluiditate cu care, capitol dupa capitol, este desfiintata fiecare granita. (...) Urmarind cu minutie parcursul literar si artistic cu ajutorul caruia terapeutul spera sa o poata conduce pe Natalia catre ea insasi, se ajunge pana la urma la ratacirea printr-un labirint de oglinzi in care imaginatia devine realitate si realitatea imaginatie”.

 Despre autoare, se stie destul de putin: Laura Lindstedt s-a nascut la Kajaani, in Finlanda, in 1976. A studiat literatura, filozofia, limba franceza, istoria artei si semiotica la Universitatea din Helsinki, de unde a obtinut doctoratul cu o teza despre scriitoarea Nathalie Sarraute. „Steaua rock” a literaturii finlandeze a debutat in 2007 cu romanul Sasket (Foarfecile), al doilea roman, intitulat Oneiron, aparand in 2015, cu care a si castigat prestigiosul premiu Finlandia. Drepturile de publicare pentru cel mai recent roman al sau, Prietena mea Natalia (Ystäväni Natalia, 2019) au fost vandute in 20 de tari.

GEORGE CUSNARENCU