Sub reflectorul „noilor standarde” |
luni, 29 noiembrie 2021 | |
Sunt la moda azi miscari de la cele feministe de genul MeToo, pâna la cele de tipul BLM, care, printre cele politice, au si conotatii culturale. Ar fi vorba de miscari care militeaza pentru anularea culturii, dar nu a unei intregi culturi, ci aceea care a promovat rasismul, fata de negri, inechitatile sociale, sclavagismul. O societate de caritate cu numele lui Winston Churchill a amendat posteritatea fostului premier britanic, o statuie a lui Sir Winston din Piata Parlamentului fiind vandalizata cu inscriptia „is a rasist” dupa ce anul trecut a fost vizata de protestatarii BLM. O statuie a generalului Robert E. Lee, erou confederat al razboiului de independenta, aflata din 1890 in orasul Richmond, Virginia, SUA, a fost data jos de pe socluri, chiar si o masina, celebrul Dodge Charger din 1969, este blamata doar pentru ca poarta numele generalului Lee. Dante e pus si el pe foc. Toate aceste anomalii sub stindardul aceluiasi curent globalist numit „Cancel Culture”. Cancel vine de la cunoscuta actiune de a anula o operatie pe computer, dar anularea se refera acum la cultura. Ce a fost valabil secole de-a rândul se anuleaza azi dintr-un condei. Cancel Culture este, dupa dictionar, „practica populara de a retrage sprijinul (anularea) personalitatilor publice si a companiilor daca acestea au facut sau au spus ceva considerat inacceptabil sau jignitor. Anularea culturii este, in general, discutata ca fiind realizata pe retelele de socializare sub forma rusinarii publice de grup”. Nu stiu de ce, dar asa cum revin unele tendinte in moda, la fel revin si unele practici de trista amintire din anii 50 ai secolului trecut: rusinarea publica, „asa, nu!”, boicotarea, punerea la index, anularea unor oameni de cultura din regimul politic anterior. Azi, desi pare ca nu s-au schimbat regimurile politice, a reaparut boicotarea culturii pe diverse criterii stabilite de unele categorii sociale. Un exemplu de opera si autor clasic astazi anulat este Dante Alighieri, autorul Divinei Comedii, „primul mare poet al Europei” cum il numea presedintele Academiei Române. E greu de crezut, dar iata ce spunea directorul Institutului Cultural Roman, Mirel Talos la colocviu „Dante Alighieri-700”, organizat de Academia Româna in luna septembrie: „O organizatie italiana, al carui nume nu merita sa il amintesc, dar merita sa spun ca are statutul de consultant oficial al ONU, a cerut eliminarea lui Dante din manualele scolare din Italia, pentru ca opera lui ar fi, citez, «islamofoba, rasista, homofoba si antisemita». Ceea ce noi consideram o capodopera, altii considera «o opera otravitoare». Editura Blossom Books, o editura importanta, a cenzurat Cântul al XXVIII-lea tot in numele corectitudinii politice. Dante a intrat oficial in categoria personalitatilor care urmeaza sa fie eliminate din istoria culturii, pentru ca nu mai corespund unor standarde cu forta totalitara”. Iar ambasadorul Italiei in România sublinia faptul ca „Valoarea universala a mesajului lui Dante continua sa fie actuala. Poetul, omul de cultura joaca un rol crucial in a da in vileag tarele societatii, degenerarea politicii care nu e orientata spre binele comun, ci mai degraba spre urmarirea intereselor personale”. Asadar, Dante, exilat in viata, lucrarile sale sunt cenzurate astazi, 700 de ani mai târziu, nu de o curte a Inchizitiei infiintata de Bernardo Gui, temutul Torquemada, ci de o editura din secolul al XXI-lea, care a decis sa elimine personajul Mahomed din cartea lui Dante pentru un generic „nu jigni”! GEORGE CUSNARENCU |