Mumiile din Tarim, 4.000 de ani de mister (2)

Conceptia ca mumiile din Tarim, China, vechi de 4.000 de ani, apartin unor indo-europeni si nu unor localnici asiatici, se baza atat pe unele analize ADN, cat si pe vesmintele si ornamentele vestimentare. Cercetari de ultima ora arata insa ca ele provin de la indigeni, si nu de la migranti indo-europeni.

 In numarul trecut am prezentat unele dovezi si concluzii ale unor experti care conduceau la ideea ca mumiile din Epoca Bronzului descoperite la Tarim, in cimitirul Xiaohe, in desertul Taklamakan din China apartin unor persoane decedate in urma cu 4.000 de ani, care nu erau indigene, ci sosite din Europa vestica, folosind „Drumul matasii”. Se demonstra ca au fost posibile legaturi timpurii dintre cele doua civilizatii, europeana si asiatica.

 Iata ca un studiu publicat pe 27 octombrie in revista Nature da totul peste cap. Lucrarea sustine ca, dimpotriva, mumiile provin din indigeni si nu din migranti indo-europeni in regiune, asa cum se credea anterior.

 Misterioasele mumii Tarim din regiunea Xinjiang de vest a Chinei, scrie LiveScience, sunt „relicve ale unei culturi unice din epoca bronzului, descendenta din populatia indigena, si nu o ramura indepartata a primilor indo-europeni, potrivit noii cercetari genetice”.

 Se arunca la cos mai mult de un secol de presupuneri despre originile oamenilor preistorici din Bazinul Tarim ale caror ramasite umane au fost conservate in mod natural, uscate de desert, care au sugerat multor arheologi ca este vorba despre descendenti indo-europeni care au migrat in regiune, de undeva din vest, inainte de anul 2000 i.e.n. Dar cele mai recente cercetari arata ca, in realitate, era un grup izolat genetic, aparent fara nicio legatura cu comunitatile vecine.

  „Mumiile au fost enigmatice de la inceput”, declara coautorul studiului Christina Warinner, antropolog la Universitatea Harvard din Massachusetts si Institutul Max Planck pentru Stiinta Istoriei Umane din Germania. „De cand au fost gasite, aproape din intamplare, au ridicat atatea intrebari, pentru ca atat de multe aspecte ale acestor mumii sunt fie unice, fie amestecate sau contradictorii”.

 Cele mai recente descoperiri ridica multe noi intrebari dar ofera si raspunsuri  despre poporul Tarim. „Se pare ca unele dintre ideile principale au fost incorecte, asa ca acum trebuie sa incepem sa cautam intr-o directie complet diferita” declara Warinner pentru Live Science.

Mumii din desert

 Exploratorii europeni au gasit primele mumii Tarim in deserturile din ceea ce este acum vestul Chinei, la inceputul secolului al XX-lea. Cercetarile recente s-au concentrat asupra mumiilor din complexul de morminte Xiaohe de la marginea de est a desertului Taklamakan.

 Cum aratam in numarul trecut, ramasitele mumificate in mod natural, uscate de desert, au fost considerate de unii antropologi ca avand trasaturi faciale non-asiatice, iar unele dintre ele pareau sa aiba par rosu sau deschis. Erau imbracati si in haine de lana, pasla si piele, ceea ce era neobisnuit pentru regiune.

 Cultura Tarim a fost, de asemenea, distinctiva. Oamenii isi ingropau adesea mortii in sicrie de lemn in forma de barca si marcau inmormantarile cu stalpi si semne funerare in forma de vasle (foto). Unii oameni au fost ingropati cu bucati de branza in jurul gatului – posibil ca hrana pentru o viata de apoi. 

 Aceste amanunte le-au sugerat unor arheologi ca oamenii Tarim nu sunt originari din regiune, ci mai degraba erau descendenti ai oamenilor indo-europeni care au migrat acolo din alta parte, poate sudul Siberiei sau muntii Asiei Centrale. Alti oameni de stiinta au speculat ca poporul Tarim vorbea o forma timpurie de tocharian, o limba indo-europeana disparuta, vorbita in partea de nord a regiunii dupa anul 400 e.n.

 Dar noul studiu demonstreaza ca aceste teorii, presupuneri, au fost inexacte. ADN-ul extras din dintii a 13 dintre cele mai vechi mumii, ingropate la Xiaohe in urma cu aproximativ 4.000 de ani, arata ca nu a existat nicio amestecare genetica cu comunitatile vecine, sustine si coautorul studiului, Choongwon Jeong, genetician la Universitatea Nationala din Seul, Coreea de Sud.

 Se pare ca poporul Tarim a descins in intregime din Vechii Eurasiatici de Nord (VEN), o populatie din Pleistocen, care a disparut in cea mai mare parte, acum 10.000 de ani, dupa sfarsitul ultimei ere glaciare. Studiul compara, de asemenea, scrie LiveScience, „ADN-ul mumiilor Tarim cu cel al mumiilor din desert de aproximativ aceeasi varsta, descoperite in regiunea Dzungarian din nordul Xinjiang, in partea indepartata a lantului muntos Tianshan, care desparte regiunea”. Vechiul popor dzungarian, spre deosebire de poporul Tarim, aflat la aproximativ 800 km spre sud, descindea atat din indigenii VEN, cat si din pastorii din muntii Altai-Sayan din sudul Siberiei, numiti Afanasievo, care aveau puternice legaturi genetice cu vechii indo-europeni Yamnaya din sudul Rusiei, explica cercetatorii.

 „Probabil ca pastorii-migratori din Afanasievo s-au amestecat cu vanatorii-culegatori locali din Dzungaria, in timp ce poporul Tarim si-a pastrat ascendenta VEN originara”, declara Jeong pentru Live Science. Cu toate acestea, nu se stie cum de a ramas izolat genetic poporul Tarim, in timp ce dzungarienii, nu.

 Bazinul Tarimului din epoca bronzului, spun cercetatorii, „era deja o rascruce de schimburi culturale intre Orient si Occident” si avea sa ramana asa timp de mii de ani. „Oamenii Tarim au fost izolati genetic de vecinii lor, in timp ce erau extrem de bine conectati din punct de vedere cultural”, sustine Jeong. „Printre altele, adoptasera practicile straine lor, de pastorire a vitelor, a caprelor si a oilor si a cultivarii graului, orzului si meiului”, a mai spus cercetatorul. „Descoperirile noastre ofera un studiu de caz puternic care demonstreaza ca genele si elementele culturale nu merg neaparat impreuna”.

 Pe de alta parte, Warinner declara ca „vechile comunitati Tarim erau ajutate de rauri antice care aduceau apa in anumite parti ale regiunii, lasand restul ei in desert. „A fost ca o oaza de rau”, a mai spus ea. Asa se explica faptul ca au fost descoperite in siturile arheologice Tarim, resturi de plase de pescuit antice, „iar practica de a-si ingropa mortii in sicrie in forma de barca cu vasle s-ar fi putut dezvolta din dependenta lor de rauri”.

 Raurile au fost alimentate de topirea sezoniera a zapezii din muntii din jur si adesea ele si-au schimbat cursul datorita ninsorilor deosebit de abundente din timpul iernii. „Repetandu-se acest fenomen, satele antice au fost efectiv blocate departe de apa, si asta poate a contribuit la sfarsitul culturii Bazinului Tarim”, a declarat Christina Warinner.

GEORGE CUSNARENCU