Oameni si arbori – o singura lume

luni, 10 ianuarie 2022

Fiecare clipa a vietii il gaseste pe om in preajma multor elemente legate de vegetal, de copaci. Lemnul a devenit in epoca industriala doar o materie neinsufletita, perfecta pentru nenumarate operatiuni mai mult ori mai putin necesare si utile.

 Identitatea sa primordiala si raportul autentic dintre arbore si om se mai pastreaza cu adevarat doar in cadrul comunitatilor traitoare in zone restranse, departe de civilizatia mileniului trei. La nivel simbolic, mai avem miturile si folclorul culturilor din intreaga lume...

Bradul, baobabul si destinul

 O idee comuna in toate epocile si pentru toate populatiile este aceea ca arborele, in sens mistic, reprezinta o punte verticala intre lumea „de jos”, materiala si cea spirituala, celesta. Pentru noi, romanii, aceasta atotcuprinzatoare idee imbraca forme si manifestari variate. Individul uman are un asa-numit dublu vegetal, reprezentat de obicei prin brad, nelipsit de altfel din toate marile momente si evenimente ale existentei: nastere/botez, casatorie/nunta, deces/plecarea „dincolo”.

 Aceasta din urma ipostaza e sugerata insa printr-o tulburatoare unire a destinelor celor doua entitati, prin aducerea din padure a unui arbore inalt, purtat insa culcat, cu trunchiul inainte, si nu cu varful, intocmai cum e dus „dalbul de pribeag” pe ultimul drum. Iar daca celelalte momente de identificare a omului cu copacul sunt incarcate de lumina, la fel si acest ultim episod poarta in sine un alt fel de stralucire, aceea a contopirii in eternitate.

 Exact aceeasi idee se regaseste la culturi si credinte spirituale dintre cele mai diferite: la nativii americani si vikingi, la vechii egipteni si celti, la triburile africane ori pacifice, la arabi, evrei, indieni, japonezi, siberieni. Deoarece, pentru om, semnificatia de baza a arborelui e reprezentata de Viata insasi si abia mai apoi, intr-o logica fireasca, de Cunoastere. Insa in toate apar si detalii mai putin cunoscute, cu o dimensiune insolita speciala.

 La multe triburi din Africa, de pilda, baobabul insumeaza caracteristicile copacului vietii, fiind creat de Dumnezeu, astfel ca are puteri supranaturale. Unele populatii cred ca a culege florile albe ale unui baobab inseamna a provoca un leu sa te manance; daca insa bei apa in care ai inmuiat seminte ale acestui copac, nu vei cadea prada crocodililor; copiii mici vor fi si ei mareti si plini de forta, la fel ca baobabul, daca sunt scaldati in apa in care s-a pus scoarta acestuia.

Punte intre cele trei universuri

 In mitologia greaca, sus-mentionata legatura indestructibila dintre teluric si divin este descrisa prin imaginea stejarului rasarit din unirea lui Zeus cu Gaia, varful sau ajungand la stele, iar radacinile patrunzand in tenebrele Tartarului. La mii de kilometri distanta de civilizatiile europene, mayasii, la fel ca alte populatii din America Centrala, credeau ca arborele vietii e reprezentat de maiestuosul ceiba (Yax che, in limba nativilor, adica „primul arbore”), o cale de comunicare intre cele trei niveluri ale Universului: radacinile coboara in maruntaiele pamantului, trunchiul este lumea in care traim si noi, oamenii, iar coroana sa impunatoare, arcuita catre cer, semnifica lumile superioare ce alcatuiesc Paradisul mayas.

 Orientalii se plaseaza in aceeasi nuanta simbolistica. La chinezi, copacul Lumii are rolul unei punti rezervate zeilor si samanilor („agentii” de legatura dintre pamanteni si divinitati), astfel unind aceleasi trei taramuri si aducand echilibrul fortelor universale.

 In mod oarecum similar, budistii asociaza arborele Cunoasterii cu Buddha, care a obtinut iluminarea spirituala in timp ce statea sub acesta. In schimb, desi apropiati geografic si nu numai, hindusii considera ca arborele cosmic este plasat cu coroana in jos, in timp ce radacinile i se hranesc din ceruri; astfel, oamenii primesc binecuvantarile divine.

 Se observa limpede, din cele numai cateva informatii succinte de mai sus, ca practic in esenta cea mai fina a mentalitatii umane exista o alianta dintotdeauna si pentru totdeauna intre lumea pamanteasca si cele aflate la extremele contrare: divinul cerurilor si teluricul ascuns. O punte intre care arborii stabilesc un echilibru ce nu trebuie ignorat ori nerespectat cum se cuvine.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU