Un promotor ambitios

vineri, 11 februarie 2022

George Terziu, timisorean de origine, este un scriitor, dar si editor, publicist, promotor cultural, realizator de emisiuni radio si TV, care vrea sa-si demonstreze siesi si altora ca întotdeauna se poate mai mult si mai bine. În 1980 a fondat cenaclul de literatura SF Helion din Timisoara, alaturi de prof. Cornel Secu, în 1981 este premiat la doua concursuri nationale pentru poezie si proza scurta, iar în 1983 a luat premiul I la Festivalul studentesc de la Iasi, cu proza scurta science fiction, în acelasi timp fiind interzis de cenzura acelor vremuri. In 1990 a fondat prima publicatie particulara din Timisoara de dupa Revolutie, intitulata Mozaic. Printre cartile aparute pot fi amintite Proza bipeda, Moartea necesara, Boeme si alte povestiri etnobotanice.

 Colaboreaza la mai multe publicatii si asupra acestui aspect as vrea sa insist în rândurile care urmeaza, pentru ca proiectele culturale ale lui George Terziu sunt nu doar ambitioase, dar denota si un om pentru care creatia literara înseamna ceva consistent, indiferent de vârsta creatorilor si de locul lor de nastere.

 Daca ar trebui sa le trecem în revista, din pacate destul de succint din pricina spatiului limitat, as începe cu revista Cervantes pe care George Terziu a fondat-o în 2012, în cadrul grupului cultural Inspirescu. De ce titlul Cervantes, s-ar putea întreba cineva care este familiarizat cu opera majora a scriitorului spaniol din secolul al XVII-lea? Cum explica George Terziu la o emisiune tv din Pitesti, Cervantes fiindca „si eu, ca si multi oameni de cultura, ma simt un Don Quijote”. E placut uneori sa te lupti cu morile de vânt, pentru ca poti învata câte ceva, dar este si dezarmant alteori. Revista Cervantes a câstigat în 2015 premiul Institutului Cultural Român pentru cea mai buna revista umanista din România.

 Un alt proiect cultural, unic în România, poate si în Europa, este revista Tinere talente, pusa la dispozitia creatiilor copiilor superdotati sau a celor talentati. Formarea unei elite culturale este un deziderat demn de toata lauda, mai ales ca nu multi se pot lauda cu un asemenea proiect. Pe de alta parte, la Editura Inspirescu au fost publicati peste 200 de autori

 Mai exista si editura Inspirescu care are ambitia de a publica operele scriitorilor consacrati, cu un compartiment separat intitulat Antologii, de care se ocupa scriitoarea Maria Giurgiu (debut editorial în 2015 cu Povesti despre un teritoriu marginalizat) în aceasta sectiune fiind tiparite, pâna în 2021, 35 de asemenea carti, cu înca 3 pe rol. „Daca nu ne îmbogatim, atunci sigur câstigam experienta”, spune cu umor George Terziu. Este programata si o antologie a copiilor talentati din România, dupa modelul almanahurilor despre 300 dintre cei mai bogati oameni, aceasta antologie va cuprinde creatiile celor mai talentati copii din România. Un alt proiect cultural ar fi si înfiintarea a doua tabere internationale de creatie, una pentru scriitorii publicati, alta pentru copiii superdotati.

 Rareori mi-a fost dat sa cunosc oameni de cultura cu o atât de devoranta pasiune pentru gestul cultural, pentru creatia culturala, cum este George Terziu, un om care aduce un suflu rar si pretios, vivace si substantial într-o lume care se îndeparteaza tot mai sustinut de spiritualitate, care încearca se ne spuna ca daca toate fiintele dispar în moarte, ceea ce ramâne pentru totdeauna este creatia artistica a sufletului donquijotesc.

 Iata si finalul poemului Linia imaginara scris de George Târziu: Când am tras acea linie imaginara, nici nu am stiut ca doamnele viseaza la iubirea vesnica; Fiind copil te uiti dupa fetite,

 Batrân când esti te uiti dupa doamne-doamne... Pentru o doamna am oprit odata apele si muntii, Am oprit poetii si criticii literari,

 Am oprit câinii sa latre;

 Ea m-a lasat sa-i pup mâna

 Care brusc s-a ofilit si doamna a murit curând. Toate femeile sarutate de mine se ofilesc, Apoi se Intristeaza si mor devreme.

GEORGE CUSNARENCU