Natura isi dezvaluie secretele

luni, 28 februarie 2022

De la pasaje subacvatice secrete la balenele care folosesc tactici de lupta superioare 2021 a fost un an in care lumea naturala i-a socat si uimit pe cercetatori. Iata, in continuare, alte cateva exemple oferite de natura, prezentate de LiveScience.

Incredibilile calatorii ale testoaselor

 Testoasele marine, numite si broaste testoase marine, arata ca testoasele obisnuite, dar au aripi in loc de picioare. Ceea ce nu se stia pana acum este felul in care aceste vietuitoare marine de 2-2,5 m lungime si 700-800 kg ajung sa calatoreasca prin Pacific, infruntand conditii critice de temperatura care, in mod normal, le-ar pune viata in pericol.

  „Acest mister exista de zeci de ani si nimeni nu avea nicio idee cum sa-l explice”, declara Larry Crowder, profesor de ecologie si conservare marina de la Universitatea Stanford, autorul principal al unui studiu publicat in jurnalul Frontiers in Marine Science.

 Testoasele marine cu cap patrat din Pacificul de Nord sau cautan (Caretta caretta), eclozeaza pe tarmurile Japoniei si isi petrec o mare parte din viata adulta navigand pe curentii Oceanului Pacific, dar au fost observate ocazional la 14.500 de kilometri distanta, tocmai in Mexic.

 Studiul lui Larry Crowder ofera o explicatie a acestui mister. „De-a lungul coastei Pacificului Americii de Nord, vanturile sezoniere din nord matura periodic tarmul, impingand apele calde de la suprafata in larg. Apa rece din adancul oceanului se ridica apoi pentru a inlocui acea apa calda, aducand cu ea o abundenta de nutrienti. Animalele tropicale, inclusiv testoasele cautan, rareori se aventureaza in aceste ape reci din Pacific”, a explicat Crowder.

 Dar, potrivit noului studiu, testoasele cautan ar putea avea o oportunitate de a ajunge pe coasta mexicana doar in timpul El Niño, un ciclu climatic care deplaseaza apa calda din Oceanul Pacific tropical de vest spre est de-a lungul ecuatorului. „O «usa» calda trebuie sa se deschida pentru ca aceste testoase sa ajunga in Mexic”, declara Crowder pentru Live Science. Autorii studiului se refera la aceasta usa temporara ca la un fel de „coridor termic”, practic un pasaj de apa calda. „In timpul lui El Niño, testoasele au o sansa sa treaca prin acest pasaj.

 Daca ipoteza coridorului termic este adevarata, mai multi pui de cautan ar putea migra de-a lungul timpului spre coastele Americii de Nord”, declara Carolyn Kurle, profesor asociat de stiinte biologice la Universitatea din California, San Diego, care nu a fost implicata in studiu. Acest lucru ar putea fi benefic pentru tinerele testoase, deoarece nutrientii de tot felul din aceste ape de coasta sporesc aprovizionarea cu hrana a testoaselor, a spus ea.

  „Oamenii de stiinta au obtinut pentru prima data un indiciu ca grupurile de cautani din Pacificul de Nord migreaza intre Mexic si Japonia atunci cand Adelita, o femela testoasa, a fost eliberata din captivitate in Baja California in 1996, aceasta indreptandu-se imediat spre Asia de Est”, explica Crowder.

 Biologul marin Wallace Nichols i-a atasat Adelitei un emitator satelit, astfel incat a putut sa-i urmareasca intreaga calatorie spre Japonia.

 Crowder si coautorii sai au folosit semnale de urmarire similare pentru noul lor studiu, dar folosind nu mai putin de 231 de pui de cautani ale caror modele migratorii au fost monitorizate timp de 15 ani. Aproximativ 97 la suta dintre acesti cautani au ramas in ocean si nu s-au mai aventurat spre coasta Americii de Nord. De fapt, atunci cand aceste testoase s-au apropiat de marginea ecosistemului de coasta, s-au intors imediat.

 Desigur, ipoteza coridorului termic este doar o ipoteza. In mod ideal, echipa ar fi capabila sa eticheteze prin satelit mai multe testoase cautani, sa le urmareasca miscarile si sa vada cate exemplare migreaza in Mexic in anii El Niño cald, in comparatie cu anii La Niña rece.

 Dar se pare ca numarul mic de testoase care migreaza spre Mexic nu justifica efortul mai amplu de monitorizare, „un efort considerat scump si nepractic”, dupa cum spune si Crowder. In schimb, el a spus ca spera sa efectueze un studiu experimental cu cateva zeci de broaste testoase, in care doua grupuri de cautani ar urma sa fie eliberate in ocean in apropiere de Mexic, unul intr-un an El Niño si unul intr-un an La Niña.

 Deocamdata, chiar si cu datele sale limitate, studiul actual „ii va ajuta pe cei care incearca sa inteleaga si sa gestioneze „una dintre cele mai lungi migratii din regnul animal”.

Tardigradele, o specie „cuantica”?

 Tardigrada sau ursul de apa este, fara indoiala, unul dintre cele mai rezistente animale care au existat vreodata pe Pamant. Numiti o metoda de distrugere a sa si veti da gres. Tardigradele pot fi fierte, inghetate, iradiate sau zdrobite de solul lunar si nu vor muri. Si asta pentru ca poate apela la criptobioza, mecanism prin care isi opreste aproape complet metabolismul. Este capabil sa se deshidrateze, mentinand doar 3 la suta din continutul sau normal de apa, dar, daca va fi hidratat din nou, va reveni miraculos la viata. Desi numele sau duce cu gandul la masivul mamifer blanos, tardigrada este doar o creatura microscopica.

 Un studiu de la finele anului trecut sustine ca tardigradele au facut un nou salt in taramul cuantic, devenind primele animale observate cu „inlantuire” cuantica din istorie.

 Dupa ce au colectat trei tardigrade, oamenii de stiinta au racit unul dintre ele la minus 273,15 grade Celsius, temperatura de la care atomii inceteaza sa vibreze. Apoi, dupa ce l-au plasat intr-un sistem electric, ei au spus ca au adus animalele intr-o stare de „inlantuire cuantica temporara”, legand proprietatile lor cu cele ale dispozitivului electric. Dupa reanimare, singurul tardigrad care a supravietuit ar putea avea pretentia rezonabila de a fi primul animal care a supravietuit vreodata unei inlantuiri (interconectari) cuantice. Acest studiu s-a dovedit destul de controversat in randul unor fizicieni, scrie LiveScience.

 „Qubit-ul este un circuit electric si punerea tardigradului langa el il afecteaza prin legile electromagnetismului despre care stim de mai bine de 150 de ani”, scria fizicianul Ben Brubaker, „punerea unui fir de praf langa qubit ar avea un efect similar”, a adaugat el.

 Douglas Natelson, presedintele departamentului de fizica si astronomie la Universitatea Rice din Texas, afirma si el: „nu, un tardigrad nu a fost practic interconectat cu un qubit. Ceea ce au facut autorii aici a fost sa puna un tardigrad deasupra partilor capacitive ale unuia dintre cei doi qubiti cuplati. Oricum ai lua-o, asta nu este o interconectare cuantica ”, a concluzionat el.

GEORGE CUSNARENCU