Prevenirea afectiunilor cardiovasculare

marşi, 29 martie 2022

Conform statisticilor, unul din doi romani care are peste 50 de ani este hipertensiv; astfel tara noastra se situeaza in primele trei locuri in Europa la numarul de decese provocate de boli de inima, afectiunile cardiovasculare reprezentand principala cauza de mortalitate atat in Romania, cat si in lume.

 Cei mai periculosi factori de risc, care duc la aparitia acestor boli, sunt hipertensiunea arteriala, colesterolul ridicat si fumatul. Prevenirea bolilor cardiace nu se poate realiza decat prin respectarea unui stil de viata sanatos, cu o alimentate fara exces de sare, grasimi si dulciuri. Exista insa o lista intreaga cu produse care ar trebui excluse din alimentatia unei persoane care vrea sa ramana sanatoasa.

 Majoritatea persoanelor mananca multa sare din cauza adaosurilor din mezeluri si din alte produse procesate pe care le consuma zilnic, obicei alimentar foarte daunator inimii, potrivit specialistilor.

 La fel de nesanatoase sunt si alimentele fast-food, margarina si untul, care contin multe grasimi saturate, acestea conducand la o crestere alarmanta a colesterolului. Nici sunca sau carnea grasa nu sunt recomandate. Uleiul cel mai sanatos este cel de masline, care poate fi folosit cu incredere, deoarece este bogat in grasimi nesaturate.

 Fructele si legumele nu trebuie sa lipseasca de pe masa. Strugurii, ciresele, merele, gogosarii, morcovii si varza sunt recomandate datorita continutului bogat in fibre alimentare, care scad absorbtia grasimilor la nivel intestinal.

     Strugurii contin resveratrol, o substanta cu puternice proprietati antioxidante, care intarzie imbatranirea muschiului cardiac si protejeaza peretii vaselor de sange, scazand riscul de tromboza (blocarea vaselor cu cheaguri) si de ateroscleroza (depunerea de grasimi pe artere). Si pestele este un aliment sanatos, acizii grasi Omega 3 pe care ii contine fluidizeaza sangele si scad riscul de tromboza, tensiune arteriala si nivelul colesterolului.

 Sportul previne bolile cardiace Cei care fac zilnic minimum 30 de minute de miscare isi fortifica inima si sistemul cardiovascular, isi stimuleaza musculatura si cresc rata de oxigenare a tesuturilor. Persoanele bolnave de angina pectorala trebuie sa faca miscare moderat, cele mai indicate fiind plimbarile in aer liber.

 Sportul este recomandat impreuna cu renutarea la fumat, obicei deosebit de nociv pentru inima. Acesta scade cantitatea de oxigen care ajunge la muschiul cardiac si mareste tensiunea arteriala si frecventa batailor cardiace. De asemenea, fumatul creste gradul de coagulare a sangelui si favorizeaza aparitia arterosclerozei.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU