Postul – perioada de slabire sau de ingrasare?

mari, 29 martie 2022

Oamenii postesc din motive spirituale, dar si din motive nutritionale. Mai precis, profita de efectele postului asupra sanatatii, adica de dezinflamarea si detoxifierea organismului, precizeaza dr. nutritionist Laura Ene.

 Iata, asadar, ce sa mancati in post ca sa va mentineti greutatea sau chiar sa slabiti.

 – Sa incepem cu cerealele integrale. Micul dejun, ca cea mai importanta masa a zilei, poate fi format din circa 30 g cereale integrale, cu fructe si seminte incluse, alaturi de lapte vegetal de soia, migdale sau cocos. Pentru un plus de fibre, taratele de ovaz sunt cea mai buna optiune.

 – Paine si fainoase integrale... dar in cantitati rezonabile. Majoritatea celor care postesc au tendinta sa adopte in post o dieta predominant glucidica (bogata in cartofi, paine, orez, paste etc.), ce depaseste lejer necesarul zilnic de calorii, provocand ingrasarea. In acest sens, consumul ar trebui limitat la maximum 5 felii de paine zilnic sau 4 felii si o portie mica de paste integrale sau de orez brun. Accentul trebuie pus pe legume, crude sau gatite, si fructe, in defavoarea fainoaselor sau a dulciurilor.

 – Nucile (fructele in coaja tare) si semintele. Consumate in cantitati mici (1 portie de 30 g), preferabil crude, adaugate in salate si cereale, acestea inlocuiesc cu succes carnea, pentru ca sunt bogate in proteine si grasimi sanatoase. Sunt chiar mai bune decat carnea, pentru ca nu contin colesterol.

 – Legume si fructe proaspete. Le puteti chiar combina sub forma de smoothie-uri sau in salate. Combinati legume proaspete cu o cantitate mica de fructe uscate, ca sa obtineti deserturi delicioase.

 In ceea ce priveste mancarurile de legume, singura limita este imaginatia. Iata cateva exemple: varza calita cu rosii, mancare de fasole verde cu usturoi, mancare de ciuperci cu rosii si marar, spanac cu usturoi, orez brun cu legume, ardei copti cu usturoi, supe de legume sau supe creme, mancare de dovlecei, de vinete sau de urzici etc. Atentie insa la cantitatea de ulei folosita! Proportia corecta este 1 lingura la 1 kilogram de legume.

 – Paste de legume. Fie ca le preparati sub forma de tocanita sau zacusca, trebuie sa aveti grija sa nu exagerati cu uleiul. Regula de aur, atat pentru naut, zacusca, salata de vinete sau ardei copti este aceeasi: o lingura de ulei la 1 kg de legume. Profita din plin de legumele variate pentru a face zilnic supe creme si mancaruri de legume care tin apetitul in frau si au un numar mic de calorii.

 – Leguminoasele si ciupercile. Acestea pot inlocui cu succes carnea pentru o alimentatie echilibrata in post. Lintea, nautul, fasolea uscata de diverse culori sunt bogate in minerale si proteine, gustoase sub forma de iahnie si piureuri tartinabile sau sub forma de supa crema (lintea este bogata in proteine si fibre, dar saraca in grasimi si calorii).

 Ciupercile, denumite si „carnea alba” a pamantului, preparate la cuptor sau la abur, pot tine cu succes locul carnii in farfuria de la pranz sau de la cina.

 – Branza din soia, tofu este o alternativa excelenta la branzeturi, care poate fi inclusa in mesele de post. Simpla, in saramura sau afumata, cu masline sau cu ardei, tofu are un continut mare de proteine si echilibreaza astfel apetitul. Branza tofu se poate include in multe retete de tocanite, ciorbe si chiar omleta si frigarui.

 – Avocado. Pasta din avocado crud cu rosii si condimente dupa preferinta, denumita si guacamole, are consistenta pateului, este un produs tartinabil, delicios, care inlocuieste in timpul postului si untul, si pateul, insa este un produs sanatos, cu putine calorii.

 Chiar daca tineti post, nu trebuie sa renuntati nici la moderatie, nici la gust. Cheia este diversitatea alimentara, cu alegeri zilnice sanatoase, care evita excesele calorice si produsele cu efecte negative asupra organismului.

ECATERINA BATRANEANU