Alexandr Bogdanov, geniul care s-a vrut nemuritor

Personalitate controversata a inceputului de secol XX, Alexandr Bogdanov a fost unul dintre cei mai de seama „tovarasi de drum” ai lui Lenin, desi ulterior s-a indepartat de viziunile acestuia privind instaurarea societatii comuniste.

 Nascut in Belarus ca Alexandr Malinovsky, in familia unui dascal de tara, viitorul lider comunist a dovedit de mic o inteligenta uluitoare, dublata de o memorie fabuloasa. Pe cand studia medicina la Universitatea Harkov, a inceput sa se implice in miscarea revolutionara, trezind suspiciunile autoritatilor tariste, care l-au trimis la inchisoare cand nu implinise inca 20 de ani.

 Dupa eliberare, a absolvit facultatea, in 1899, dar a abandonat o cariera medicala in favoarea uneia politice – luandu-si pseudonimul de „Bogdanov” si alaturandu-se factiunii bolsevice a Partidului Muncitoresc Social-Democrat Rus, in 1903.

 In urmatorii sase ani, a fost practic nedespartit de Lenin (in imaginea alaturata cei doi joaca sah sub privirile scriitorului Maxim Gorki) si a publicat trei volume din tratatul filosofic Empiriomonism, in care a incercat sa imbine marxismul cu filosofia lui Ernst Mach, Wilhelm Ostwald si Richard Avenarius. Dupa esecul Revolutiei ruse din 1905, a condus aripa radicala a bolsevicilor („ultimatistii”), devenind practic rivalul lui Lenin.

 In replica, Lenin a publicat un tratat filosofic, Materialism si empiriocriticism, in care il acuza pe Bogdanov de „idealism filosofic”. Invins de factiunea lui Lenin, s-a autoexilat in Italia, unde a inceput sa predea cursuri politice pentru rusii veniti la munca in aceasta tara – Lenin si aliatii sai au infiintat o scoala similara la Paris.

 Dar Bogdanov s-a despartit si de „ultimatisti” si in 1911 a abandonat activitatile revolutionare, reintorcandu-se in Rusia dupa amnistia data de tar in 1913. Inrolat in armata rusa ca medic militar, a ramas pe front pana in 1917 si nu a participat deloc la Revolutia bolsevica din octombrie acel an, refuzand ofertele de a se reinscrie in partidul comunist si acuzand regimul lui Lenin de „despotism”.

 El si-a dedicat toata energia crearii unei noi stiinte – tectologia, o organizare universala a stiintei, anticipand astfel aparitia, decenii mai tarziu, a ciberneticii. In 1918 a devenit profesor la Universitatea din Moscova si directorul nou infiintatei Academii Socialiste de Stiinte Sociale.

 Unul dintre initiatorii si promotorii „culturii proletare” – proletkult, Bogdanov a pledat pentru distrugerea totala a culturii „burgheze”, dar desi initial ideile sale au fost apreciate, in 1920 a intrat iarasi in conflict cu conducerea sovietica, retragandu-se din viata politica.

 In 1923, a fost arestat de politia secreta bolsevica, sub banuiala ca ar fi inspirat infiintarea organizatiei clandestine „Adevarul Muncitorilor”, dar, dupa cateva interogatorii a fost eliberat. Decis sa nu se mai implice niciodata in politica, s-a dedicat medicinei si a inceput sa efectueze chiar si pe el experimente cu transfuzii de sange, infiintand Institutul pentru Hematologie si Transfuzii care mai tarziu ii va purta numele.

 El era convins ca transferul de „sange tanar” ar detine cheia nemuririi, iar printre cei care s-au oferit voluntari la experimentele sale s-a numarat si sora lui Lenin, Maria Ulianova. Dupa ce a efectuat 11 transfuzii, el a remarcat ca se simtea mult mai revigorat, vederea i se imbunatatise, incetase sa mai cheleasca si avea un moral excelent. Chiar si colegii si prietenii lui au remarcat schimbarea si „intinerirea” lui Bogdanov. Dar tocmai cautarea nemuririi avea sa-i fie fatala:  in 1928, el a primit sangele unui student care avea malarie.

 Nestiind acest lucru, Bogdanov a ignorat simptomele dezvoltate si a murit inainte sa poata fi tratat – ca o ironie a sortii, studentul respectiv a supravietuit bolii. Unii sustin insa ca de fapt moartea lui a fost o sinucidere – Bogdanov intelesese ca noul lider sovietic, Stalin, era decis sa-i lichideze pe toti fostii conducatori bolsevici si nu a vrut sa-i ofere aceasta satisfactie...

GABRIEL TUDOR