Cele sapte cetati de aur

luni, 23 mai 2022

Portughezii si spaniolii au legende identice, datand din perioada cuceririi maure a Iberiei, care povestesc despre salvarea din fata invaziei musulmane din secolul al VIII-lea.

 Arhiepiscopul de Porto (episcopul Mérida, in traditiaspaniola) a dus cu el sase episcopi cu credinciosii lor dincolode oceanul dinspre Apus, pana la un nou taram – insula Antillia–, unde fiecare dintre conducatori a intemeiat cate o cetate.

Oinsula tot mai indepartata

 Legenda spune ca cele sapte cetati au devenit state prospere, alcatuind o comunitate utopica, lipsita de saracie, injustitie si ura. Istoriile despre bogatia fabuloasa a acestora le-a adus numele de „Cele sapte cetati de aur”. Unde se aflau situate exact nu se stie, dar se presupune ca Antillia, cunoscuta si ca „insula celor sapte cetati”, era un loc real.

 Au circulat totodata zvonuri despre corabii spaniole si portugheze care au acostat acolo, la intoarcere navigatorii povestind despre un pamant al abundentei, atat de plin de bogatii, incat nisipul tarmului era doua treimi format din aur. Antillia figura pe toate hartile medievale, iar fiul lui Cristofor Columb, Fernand, preciza: „Unii portughezi o insemnau pe hartile lor sub numele de Antillia, desi nu se potrivea cu pozitia data de Aristotel. Pe hartile acestora insula se afla la aproape 200 de leghe spsre vest de Canare si Azore, in linie dreapta.”.

 Pe masura ce exploratorii marilor umpleau petele albe de pe harta Atlanticului, presupusa localizare a „insulei celor sapte cetati” se indeparta catre vest. Multa vreme, ea a fost asociata cu São Miguel,insula din Azore, apoi a dat numele arhipelagului Antilelor.

 In acest context, legenda veche a primit o noua existenta in America de Nord, unde, la fel ca in cazul nestiutului El Dorado, lacomia conchistadorilor a declansat o febra a expeditiilor pe urmele povestilor. Asa se face ca cei patru supravietuitori ai unei asemenea aventuri petrecute in 1528 in Florida s-au intors cu relatari despre fabuloasele bogatii ale unor orase amerindiene si in special despre cetatea Cíbola, alcatuita de fapt din cele sapte orase legendare.

Tezaurul Zuni

 Unde sunt orasele Cibola? Pentru multi europeni, aceasta a fost obsesia veacului al XVI-lea, pentru altii, Cibola nu era o legenda – era acasa, locul unde populatia nativa americana Zuni traieste in sud-vestul SUA de mii de ani. Ea a intemeiat Hawikuh, unul dintre cele sapte orase, inainte de anul 1200 d.Chr. Cand au venit europenii, Zuni erau in regiune de mult timp. In 1539, un sclav pe nume Esteban a sosit in Hawikuh; cunostea mai multe natiuni bastinase si vorbea limbile lor, motiv pentru care a fost trimis acolo inaintea celorlalti europeni. Relatarile despre ceea ce s-a intamplat apoi variaza, insa cei din grupul sau au povestit despre un oras atat de bogat, incat si la construirea caselor se folosea aur.

 Dincolo de mit – infirmat, de altfel, de expeditia conchistadorului spaniolFrancisco Vásquez de Coronado – astazi Cibola reprezinta doar ceea ce a ramas din stralucirea de odinioara. Administrativ vorbind, Cibola este o mica asezare din statul Arizona, ai carei locuitori fac parte din vechiul trib Zuni. Dar nu aurul aducator de moarte constituie bogatia lor, ci o suma de traditii, obiceiuri si legi ancestrale pastrate si onorate ca atare conform invataturilor strabunilor.

 Exista sase grupuri ezoterice specializate, fiecare cu specificitate precis delimitata si preotie proprie, dedicat venerarii unui anumit element supranatural. In timpul Festivalului Shalako, dansatorii reprezentand mesagerii zeitatilor ploii binecuvanteaza casele noi.

 O modalitate prin care Zuni isi exprima traditiile culturale este arta lor: pictura, ceramica,bijuterii, sculptura de fetisuri etc. Aceste lucruri au semnificatii speciale, unind trecutul cu prezentul.

 Arta Zuni exprimain mod concret spiritul unei intregi istorii, a propriei identitati multimilenare, incomparabil mai pretioasa decat toate comorile vanate candva de nemilosii invadatori.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU