Culorile vantului

marşi, 26 iulie 2022

Pare o sfidare a logicii si a ratiunii umane sa se faca referire la un element imaterial si invizibil in sine, ca si cum ar putea avea insusiri ce pot fi vizualizate.

 Cum nimic nu este tintuit definitiv pe firmamentul lumii, arta are libertatea totala de a sugera – nu neaparat si nu cu prioritate in mod figurativ – ceea ce nu poate fi masurat ori pus in forme fixe.

 Captarea vantului, o forta a naturii ce nu poate fi vazuta, este o provocare pentru orice artist vizual care lucreaza intr-un mediu bidimensional. Numerosi pictori, extinzand granitele compozitiei si simbolismului, au folosit o varietate considerabila de metode pentru a face acest lucru.

 Tehnicile care creeaza miscare si sugereaza direct ideea de dinamism in picturi sunt cheia acestei sinestezii si simbioze artistice, deoarece a face lucruri sa se miste este singura modalitate de a percepe vizual vantul.

 Ele exploateaza optiunea autorului, deoarece un tablou figurativ in care apar constructii, ruine, o natura moarta sau personaje plasate intr-un decor neutru nu pot sugera prezenta si rolul vantului. La polul opus, o panza si o suvita de par, copacii si valurile marii, norii si ploaia reprezinta elemente ideale pentru a jongla pe panza cu nevazutul aflat in plina actiune. Oare portretul-efigie al feminitatii care a fost inconfundabila Marilyn Monroe, ar mai fi avut astazi aceeasi valoare, daca nu ar fi existat celebra imagine in care un curent de aer ii ridica actritei poalele rochiei, in timp ce ea incearca sa stavileasca pornirea indecenta a vantului (fie el si artificial!), in acelasi timp afisand un chip ce pare ca radiaza de fericire? Cu mare probabilitate – nu!

 In mod similar, cei care au zugravit pe panza ori in crochiuri „portretul” efemer al vantului s-au folosit de diversi catalizatori ai ideii estetice. Vantul, in arta, nu este nici personaj uman (cu exceptia evocarii unor scene mitice), nicio creatura monstruoasa, nici mecanism inventat prin fantezii imprevizibile. Isi asuma insa un rol de „Deus ex machina”, nu in sensul originar, teatral al expresiei, ci literalmente ca element suprauman care insufleteste inanimatul.

 Cu respectul cuvenit, sa patrundem acum in Capela Sixtina, din acea vatra a crestinismului care este Vaticanul. Intr-un efect grandios, mai degraba de factura cinematografica, Michelangelo genereaza „cadre” succesive ale nasterii Universului in mijlocul cerurilor aspre.

 Deschizandu-si larg bratele, Creatorul isi ridica degetul aratator si Soarele iese din intuneric. Dar Atotputernicul se grabeste si se indeparteaza, pentru a continua cu crearea altor lumi si a noi galaxii. Zilele sunt putine pentru a finaliza lucrarea demiurgica si un vant de actiune il anima atat de puternic, incat mantia lui roz irizata se ridica si Dumnezeu este fortat sa o retina, in timp ce spatele ii apare neacoperit.

    Un produs al „epocii de aur” a picturii olandeze, Willem van de Velde cel Tanar a fost un pictor marin de mare succes, care s-a mutat la Londra in serviciul regelui Carol al II-lea. Ships In a Strong Wind (Nave in vant puternic) este o pictura clasica infatisand o ambarcatiune cu panze condusa de vant, vela fragila fiind aparent singurul subiect distinct din pictura: o mica nava pregatindu-se sa se ridice pe coama valului care se apropie, rascolit si el de vant. Linia si umbrele panzei maro, luminate cald, este singura culoare vie din scena, restul picturii fiind dominat de negru si gri, culori care creeaza un fundal sinistru, sugerand vremea amenintatoare.

 Steagul de pe catarg sta paralel cu marea, impins in afara de forta vantului, in timp ce catargul se apleca periculos, impins inapoi de forta primara a furtunii care se apropie.

 Furtuna facand marea sa fiarba, copaci incovoiati sub asaltul vijeliei, oameni aplecandu-se inainte pentru a infrunta suflul nestrunit al naturii – iata numai cateva dintre imaginile pe care multi artisti plastici le-au imortalizat in lucrari ce ne arata fara echivoc ca pana si nevazutul se poate manifesta cat se poate de dinamic, uneori agresandu-ne, alteori mangaindu-ne cu o aripa blanda si ocrotitoare.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU