Actori si cântareti

luni, 01 august 2022

Filmele biografice se numara printre cele mai populare genuri ale cinematografiei moderne, deoarece cinefilii adora sa afle amanunte nestiute despre vietile muzicienilor de geniu, care au înfruntat obstacole si prejudecati, pentru a ajunge în fruntea topurilor. Totusi, nu-i deloc usor sa interpretezi un superstar al muzicii, iar faptul ca actorii din scurta noastra incursiune în lumea filmelor muzicale au reusit sa o faca totusi le dovedeste din plin talentul artistic.

Rami Malek – Freddie Mercury

 Freddie Mercury este considerat unul dintre cei mai buni artisti rock din istorie, celebru datorita vocii deosebite si prezentei scenice unice. Când Rami Malek a acceptat sa îl interpreteze pe vocalistul de la Queen, el a înteles ca trebuie sa gaseasca o modalitate de a canaliza personalitatea uriasa a lui Mercury.

 Malek, care avea sa câstige premiul Oscar pentru cel mai bun actor, a petrecut ore nesfârsite studiind modul în care Mercury se misca pe scena. Dar ceea ce l-a ajutat cu adevarat pe actor sa capteze adevarata esenta a lui Mercury a fost proteza dentara.

 „La început a fost dificil sa ma obisnuiesc cu dintii falsi care ma faceau sa am dantura lui Freddie. Curând însa, am simtit ca ei fac parte din natura mea. Dar s-a mai întâmplat ceva: Am început sa compensez din punct de vedere fizic, mentinându-mi mai bine postura, stând foarte drept, si asta e ceva ce îl vedeti si pe el ca face. Si nu stiu daca asta a fost ceva care l-a afectat sau daca s-a nascut cu eleganta pe care o are, dar mi-a oferit o cale de a întelege un pic mai mult despre el.”

Jamie Foxx – Ray Charles

 Jamie Foxx era foarte cunoscut ca actor de comedie când a obtinut rolul lui Ray Charles în filmul biografic Ray, din 2004. Actorul avea înca un trecut „muzical” care l-a ajutat foarte mult în acest sens: el a început sa cânte la pian la doar 5 ani, iar în facultate  a obtinut o bursa pentru a studia teoria muzicii si pianul clasic. Foxx a vorbit despre cum a trebuit mai întâi sa îl cucereasca pe Charles pentru a câstiga dreptul de a cânta cu el. Foxx a cântat în duet cu celebrul muzician, la doua piane, si a reusit sa-l impresioneze pe acesta.

 Dar, odata ce Foxx a obtinut rolul titular care avea sa-i aduca Oscarul pentru cel mai bun actor, a decis ca nu trebuie sa se mai vada cu Charles în timpul filmarilor. „M-am gândit ca, daca voi petrece timpul alaturi de el voi imprima personajului meu amprenta unui barbat de 73 de ani, cât avea atunci Ray, iar eu  nu voiam asta, ci doream sa aduc pe scena exuberanta tânarului Ray Charles”, a declarat actorul.

Kurt Russell – Elvis Presley

 Când Kurt Russell a ales sa-l interpreteze pe Regele Rock and Roll-ului în filmul biografic Elvis, realizat de John Carpenter în 1979, a fost o decizie de mare curaj, pe care actorul, mai târziu, a pus-o pe seama orgoliului sau tineresc. „Daca as fi avut cu zece ani mai mult, nu as mai fi fost în stare sa iau o asemenea decizie. Mi-as fi zis: cine naiba sunt eu ca sa intru în pantofii lui Elvis?” a declarat actorul cu umor, în 2016. Filmul de televiziune a avut un succes atât de mare încât a fost lansat si în cinematografe, iar Russell a primit un Glob de Aur si un Emmy pentru prestatia sa dedicata. Dupa lansarea filmului, Russell a devenit unul dintre cei mai solicitati actori ai anilor 1980.

Val Kilmer – Jim Morrison

 Pentru a-l interpreta pe Jim Morrison pe marele ecran, Val Kilmer a petrecut luni întregi cufundat în tot ceea ce a însemnat viata bizarului si charismaticului „Rege-Sopârla”. Actorul, lansat în Top Gun, stia ca îsi doreste rolul în drama biografica a lui Oliver Stone, asa ca a realizat o caseta de proba, în care a cântat ca solistul anilor 1960.

 Stone admira deja calitatile actoricesti ale lui Kilmer, asa ca l-a angajat si în urmatoarele câteva luni actorul a învatat zeci de melodii ale trupei The Doors, a ascultat mii de povesti despre cântaretul obsedat de moarte si dependent de alcool si droguri, de la oameni care-l cunoscusera.

 Obsesia lui Kilmer pentru personajul sau a devenit atât de coplesitoare încât, dupa terminarea filmului, a fost nevoit sa faca terapie cu un psiholog pentru a scapa de ea. „Nu m-am lasat sedus de stilul lui de viata, dar a trebuit si aveam nevoie – pentru rol – sa fiu la fel de disciplinat ca el în aceste escapade”, a declarat Kilmer. „Jim era un bautor foarte disciplinat, la fel de disciplinat ca si un artist disciplinat. Adica el cauta inspiratie în fiecare secunda a zilei.”

GABRIEL TUDOR