Vânatoarea de extraterestri în 2021

De la o bomba de presa legata de un raport OZN, la „gunoaiele extraterestre” din sistemul nostru solar si câteva noi indicii despre viata extraterestra, iata câteva din descoperirile astrofizicienilor de anul trecut. Un „OZN gogoasa” pe cer, deasupra Elvetiei, lumini verzi ciudate disparând în nori deasupra Canadei, o pata în forma de farfurie care se cufunda brusc în ocean, iata câteva exemple.

 Dar anul 2021 le-a oferit celor care cauta adevarul, dar si vânatorilor de extraterestri, câteva dovezi misterioase în plus la care sa mediteze, dar le-a oferit si câteva raspunsuri.

 De la un raport foarte asteptat al Pentagonului despre observarile militare de OZN-uri, la noi perspective despre exoplanete locuibile, pâna la adevarul despre asa-numitul „semnal extraterestru” de la cea mai apropiata stea vecina a Soarelui. Site-ul online LiveScience a alcatuit o lista a celor mai interesante observatii.

 1) Putem cauta viata si în „gunoaie”. A cauta semne de viata în sistemul nostru solar este o îndeletnicire a astrofizicienilor care are deja o vârsta, cam de pe la începutul erei cosmice. Dar acum, oamenii de stiinta sunt de parere ca viata trebuie cautata si pe „gunoaiele” extraterestre, obiecte razlete care vin din galaxii, si care trec prin sistemul nostru solar.

 Potrivit unei carti a astrofizicianului de la Universitatea Harvard, Avi Loeb, intitulata Extraterestrii, primele semne ale vietii inteligente dincolo de Pamânt („Extraterrestrial: The First Sign of Intelligent Life Beyond Earth”), publicata de editura Mariner Books în ianuarie 2021, ciudatul obiect în forma de trabuc Oumuamua, care s-a aratat prin sistemul nostru solar în 2017, este aproape sigur o piesa de tehnologie extraterestra.

 În cartea sa, Loeb sustine ca forma neobisnuita, alungita a obiectului (spre deosebire de orice cometa cunoscuta), luminozitatea extrema si acceleratia aparenta departe de Soare sugereaza ca Oumuamua nu este de origine naturala, ci obiect rod al unei tehnologii extraterestre – posibil aruncata în sistemul nostru solar în mod cu totul accidental. „O geamandura. O retea pentru comunicare... Tehnologia defuncta a altor organisme vii inteligente sau gunoiul tehnologic debarasat”, scrie Loeb. „Toate acestea sunt explicatii plauzibile pentru misterul Oumuamua, plauzibile pentru ca aici, pe Pamânt, umanitatea, la rândul ei, face deja aceste lucruri, desi la o scara mult mai limitata”. Cu toate acestea, majoritatea astronomilor care au studiat obiectul sunt în favoarea explicatiilor naturale, numind obiectul „iepuras de praf cosmic” sau considerându-l doar o cometa cu adevarat ciudata.

 2) Gaurile negre ar putea fi centrale energetice extraterestre. În timp ce vânatorii de extraterestri petrec mult timp cautând planete locuibile dincolo de sistemul nostru solar, o activitate pe care o promoveaza si NASA, un studiu publicat în iulie trecut în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society avertizeaza ca oamenii de stiinta nu ar trebui „sa treaca usor cu vederea cele mai extreme obiecte ale naturii, si anume gaurile negre”. Nu mai revenim la ideea ca „gaurile negre” practic nu exista, cum a admis în 2014 chiar „parintele” lor, celebrul fizician teoretician Stephen Hawking.

 Putina istorie lamuritoare: în ianuarie 2014, într-un articol publicat de revista Nature, Stephen Hawking recunostea ca „notiunea de „orizont de evenimente”, din care nimic nu poate scapa, este incompatibila cu teoria cuantica”. Iar în martie 2018 nuanta afirmând pentru publicatia Science ca „Gaurile negre nu exista – cel putin, nu asa cum le cunoastem, provocând potential o regândire a unuia dintre cele mai misterioase obiecte din spatiu”.

 El a „redefinit” gaurile negre, „care s-ar putea sa nu posede acele „ziduri de foc”, centuri distructive de radiatii despre care  unii cercetatori speculau ca ar „incinera” orice trece prin ele, ci ca aceste „gauri negre” ar fi „doar niste fenomene astronomice de o natura mai putin cunoscuta”.

 Si cu toate acestea, unii astrofizicieni insista în ideea „gaurilor negre, afirmând într-un studiu din 2021 ca ele „pot radia de pâna la 100.000 de ori mai multa energie decât o stea precum soarele nostru” si ca urmare a acestui fapt (?), „ele pot fi tinte tentante pentru civilizatiile extraterestre care doresc sa-si alimenteze întreprinderile interstelare”, scriau autorii studiului. Pentru a reusi acest lucru, extraterestrii „ar putea folosi structuri de înalta tehnologie numite sfere Dyson (sfere gigantice, care sifoneaza energie, propuse pentru prima data în anii 1960) pentru a fura energie de pe discul de materie super încinsa care se învârte în jurul orizontului unei gauri negre, apoi pentru a radia acea energie spre exterior, în spatiu”.

 Aceasta energie re-radiata „ar crea o semnatura distincta a lungimii de unda pe care astronomii ar putea sa o detecteze de pe Pamânt”, au sugerat autorii studiului. Cercetatorii dezvolta în prezent diversi algoritmi pentru a cauta prin datele existente ale telescopului acele semnaturi revelatoare si atât de mult asteptate.

 3) Planetele extraterestre ar putea sa nu semene cu Pamântul. Din sursa NASA, aflam ca, pâna în prezent, au fost descoperite peste 4.000 de exoplanete si acestea sunt considerate „confirmate”. Cu toate acestea, exista mii de alte detectari de exoplanete „candidate” care necesita observatii suplimentare pentru a spune cu siguranta daca ele sunt sau nu reale.

 Sa ne amintim ca primele exoplanete au fost descoperite acum aproximativ doua decenii. O perioada în care, în intervalul unei singure generatii, întrebarii vechi de secole „Exista planete care orbiteaza în jurul altor stele?” i s-a raspuns cu un rasunator „Da!”. Mai mult, de când au fost descoperite primele exoplanete, la începutul anilor 1990, numarul de exoplanete cunoscute s-a dublat aproximativ la fiecare 27 de luni. Azi, ultima cifra oficiala este ca au fost descoperite 5059! Si numaratoarea continua...

 Asadar, cautarea vietii extraterestre începe cu cautarea pla-netelor asemanatoare Pamântului, dar unii astrofizicieni, considera ca poate exista si o alta clasa de lume extraterestra care este la fel de favorabila vietii. Aceasta este concluzia unui studiu publicat în Astrophysical Journal în august, anul trecut.

 Planetele „Hycean”, care sunt de pâna la 2,5 ori mai mari decât Pamântul si au oceane uriase de apa lichida sub atmosfere bogate în hidrogen, ar putea fi locul ideal pentru viata microbiana similara cu „extremofilii” care prospera în unele dintre cele mai dure medii de pe Pamânt (cum ar fi gurile hidrotermale), afirma autorii studiului. Nu numai ca aceste planete sunt abundente în galaxia Calea Lactee, dar sunt si incredibil de diverse, unele orbitând foarte aproape de steaua-gazda, altele orbitând mult mai departe. Ambele genuri de planete ar putea gazdui forme minuscule de viata în adâncul oceanelor lor uriase, sunt de parere autorii, ceea ce înseamna ca ar putea exista o noua cale de explorare pentru vânatorii de planete extraterestre.

 4) Una dintre lunile lui Saturn înca mai detine potential de viata. Metanul care pluteste pe Enceladus, a sasea luna ca marime a lui Saturn, ar semnala faptul ca este posibil sa existe viata în marea subterana a lunii, a constatat un studiu din iunie 2021. În 2005, sonda orbitala Cassini Saturn de la NASA a descoperit gheizere care aruncau particule de gheata de apa în spatiu din crapaturile denumite „dungi de tigru” aflate în apropierea polului sudic al lui Enceladus. Se crede ca acel material provine dintr-un ocean urias de apa lichida care „colcaie” sub crusta înghetata a lunii. Dar nu doar apa a fost descoperita de sonda în materia aruncata de gheizere, ci si numerosi alti compusi, inclusiv dihidrogen (H2) si o varietate de compusi organici care contin carbon, inclusiv metan (CH4).

 În noul studiu, cercetatorii au folosit o serie de analize pentru a determina daca acei compusi ar putea fi dovezi ale microbilor care „manânca” dihidrogen si produc metan ca deseu. Echipa a descoperit ca „microbii care elimina gazele de metan ar putea contribui într-adevar la formarea acelor gheizere ale lui Enceladus, ceea ce înseamna ca viata nu poate fi exclusa pe aceasta luna înghetata”, aflata chiar în sistemul nostru solar si nu undeva în vasta Cale Lactee. (Continuare în numarul viitor)

GEORGE CUSNARENCU