Viata dupa marea extinctie

În lunga sa istorie, de peste 4,5 miliarde de ani, Pamântul a fost gazda unor evenimente devastatoare care i-au modificat de fiecare data structura. De la modificarile geologice si climatice pâna la disparitia unui numar impresionant de specii. Câte asemenea extinctii în masa au fost pâna la urma?

 Oamenii de stiinta vorbesc despre cinci extinctii si una care s-ar petrece chiar sub ochii nostri. Cât au durat, cum si-a revenit planeta de pe urma acestor evenimente catastrofale? Aici parerile sunt împartite,  totul este învaluit în mister.

 În principiu, cercetatorii considera ca în ultimii jumatate de miliard de ani, viata pe Pamânt a fost aproape total distrusa de cinci ori, fie de fenomene precum schimbarile climatice, de o era glaciara intensa, de vulcani si de meteoritul care a explodat în Golful Mexic acum 65 de milioane de ani, distrugând dinozaurii si o multime de alte specii.

 Aceste evenimente sunt cunoscute sub numele de extinctiile în masa, cinci la numar si toate semnele sugereaza ca acum ne aflam în prapastia unei a sasea extinctii în masa. În aceasta privinta lucrurile nu sunt certe, sunt doar studii controversate care poarta mai degraba un semnal alarmist decât certitudini.

 Sa ne oprim asupra câtorva dintre aceste extinctii si vom aminti prima, denumita de cercetatori „Marea Extinctie”, petrecuta la sfârsitul perioadei Permian, acum 252 de milioane de ani, în urma careia a disparut mai mult de 90 la suta din speciile de pe planeta. În comparatie cu alte extinctii în masa, recuperarea din „Marea Extinctie” a fost lenta, fiind nevoie de cel putin 10 milioane de ani pentru ca planeta sa fie repopulata si sa înceapa sa-si restabileasca diversitatea, sunt de parere cercetatorii.

 Cum s-a petrecut acest lucru? Noile cercetari vorbesc despre faptul ca microorganismele ar putea explica revenirea lenta din „Marea Extinctie”. De ce a fost atât de lunga aceasta „recuperare” a Pamântului si reaparitie a diversitatii de specii?

 Într-o lucrare publicata la începutul lunii octombrie în revista Nature Geoscience cercetatorii pun recuperarea lenta a Pamântului pe seama unui grup de organisme marine minuscule numite radiolari care a disparut în urma cataclismelor.

 Disparitia radiolarilor „a modificat radical  geochimia marina, permitând aparitia unor cantitati uriase de  bioxid de carbon” scrie Live Science.

 Aceasta productie masiva de bioxid de carbon ar fi mentinut atmosfera calda si oceanele acide, încetinind astfel revenirea vietii pe planeta.

 Coautorul studiului, Clément Bataille, acum profesor de stiinte ale Pamântului si al mediului la Universitatea Ottawa din Canada scria  ca cercetarile dovedesc cât de putine lucruri stim despre aceste cicluri biogeochimice si „cum o schimbare poate dezechilibra foarte repede sistemul”.

Un Pamânt neprietenos

 Bataille a lucrat în laboratorul lui Xiao-Ming Liu, geochimist la Universitatea din Carolina de Nord. Cercetatorii încercau sa înteleaga schimbarile din clima Pamântului la sfârsitul Permianului (cu 298,9 milioane pâna la 251,9 milioane de ani în urma) si începutul Triasicului (acum 251,9 pâna la 201,3 milioane de ani).

 La acea vreme, toate continentele erau unite într-o unica masa de uscat numita Pangea, iar un bloc urias de vulcani cunoscut sub numele de Capcanele siberiene eliberau în atmosfera gaze cu efect de sera care încalzeau planeta, contribuind probabil la evenimentul de extinctie în masa care a dus la disparitia a aproape tuturor speciilor vii.

 Echipa de cercetatori a studiat un proces numit meteorizare chimica, „când rocile de pe uscat, sub efectul modificarilor climatice, se descompun si elibereaza calciu, care se erodeaza în oceane. Acolo, calciul se combina cu bioxidul de carbon (CO2) pentru a forma roci car-bonatice. Cu cât clima este mai calda, cu atât se produc intemperii mai rapide, deoarece reactiile chimice au loc mai repede la temperaturi mai calde si mai multa apa curgatoare înseamna mai multa eroziune”, a explicat Bataille: Când este mai cald si intemperiile sunt mai dese, se scurge mai mult CO2 în mare unde este fixat în rocile oceanului, ajutând la racirea climei. Când clima se raceste, intemperiile se raresc si productia de CO2 scade.

Schimbarea majora

 În Permian, microorganismele numite radiolari au avut rolul de a pastra echilibrul geochimic. Bataille, Liu si colegii lor considera ca toate aceste echilibre geochimice marine s-ar fi schimbat la sfârsitul Permianului si la începutul Triasicului. În acest moment, rocile bogate în silice, formate din nenumarate învelisuri de radiolari au disparut, distrugând echilibrul anumitor variante de molecule din rocile oceanice.

 Este o teorie eleganta, afirma Hana Jurikova, biogeochimist marin la Universitatea St. Andrews din Scotia care, desi nu a fost implicata în cercetare, a scris un editorial care însoteste studiul amintit. „În mod evident, mai este mult de facut”, a spus Jurikova pentru Live Science, pentru ca sunt înca întrebari fara un raspuns explicit. Printre întrebarile la care înca nu s-a raspuns este, ce anume a dus la disparitia radiolarilor?

Spre a sasea extinctie?

 Lucrurile nu sunt înca foarte clare atunci când se vorbeste despre cele cinci extinctii care au devastat Pamântul dar deja a aparut un avertisment: Suntem în perioada celei de-a sasea catastrofe în masa. Ce forme de viata vor disparea? Cum va face fata omenirea acestei realitati?

 Ei bine, a sasea extinctie în masa nu a început înca, sustine un studiu recent, dar Pamântul se îndreapta spre ea, desi rata actuala de extinctie a vietii de pe Pamânt nu se califica înca drept un eveniment de extinctie în masa – dar tendintele actuale arata ca se va întâmpla în cele din urma.

 Chiar daca ecologistii sustin ca trecem printr-o a sasea ex-tinctie în masa, noul studiu sustine ca procentul de disparitii cauzate de cresterea temperaturii globale din cauza schimbarilor climatice nu va atinge acelasi nivel ca un eveniment major de extinctie în masa, cel putin nu în viitorul apropiat.

 Au existat cinci extinctii majore în masa de-a lungul istoriei de 4,5 miliarde de ani a Pamântului, iar oamenii de stiinta se uita la acele cataclisme din trecutul îndepartat pentru a întelege cum schimbarile climatice afecteaza acum diversitatea globala în moduri care pot fi ireversibile.

 În timpul unei extinctii în masa, un procent mare din bio-diversitatea globala dispare mai repede decât poate fi înlocuita, iar acest lucru se întâmpla într-o perioada relativ scurta de timp conform standardelor geologice, mai putin de 2,8 milioane de ani, potrivit Muzeului de Istorie Naturala din Londra.

 Speciile pot disparea din mai multe motive, asa ca pentru a întelege cum arata o rata de disparitie „normala”, ecologistii masoara ceea ce este cunoscut sub numele de „rata de fond” a disparitiei, a declarat unicul autor al studiului, Kunio Kaiho, profesor emerit la Departamentul de Stiinte ale Pamântului la Universitatea Tohoku din Japonia.

 Potrivit lui Kaiho, „5-10 la suta de disparitii ale speciilor în 1 milion de ani corespunde ratei de fond”. O rata mai mare, cum ar fi „mai mult de 10 la suta disparitie a speciilor într-un timp scurt (de exemplu, sute de ani) este un eveniment semnificativ”, declara Kaiho pentru Live Science. (Continuare în numarul viitor)

GEORGE CUSNARENCU