Sanctuarul Fecioarei Maria din San Luca |
luni, 23 ianuarie 2023 | |
Dupa martiriul Sfantului Apostol Pavel, Sfantul Luca a predicat Evanghelia in Italia, Dalmatia, Macedonia si Grecia. El este socotit si patronul iconografiei crestine, fiind cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului tinandu-l in brate pe Iisus copil, precum si prima icoana a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. A trecut la cele vesnice la varsta de 80 de ani, cand niste pagani l-au spanzurat de un maslin in cetatea Tebei din Boetia. Drumul pelerinului De prin anii 1100, unele surse descriu un schit situat pe Colle della Guardia, in sud-vestul orasului Bologna la 286 de metri deasupra nivelului marii, lacas sfant cu o semnificatie aparte pentru lumea crestina. Se relateaza ca un anume Euthymius, care traia ca un pustnic, a mers la biserica Sfanta Sofia din Constantinopol, unde a inceput sa se roage, dar a fost atras de un tablou de lemn infatisand-o pe Fecioara Maria cu Pruncul si si-a continuat rugaciunea in fata lui. In timp ce se ruga, a inceput sa observe imaginea cu atentie si a descoperit o inscriptie ciudata: „Aceasta lucrare facuta de Sfantul Luca, apostolul lui Hristos, trebuie dusa la Monte della Guardia si asezata deasupra altarului.” Intrigat, a vorbit cu preotii si i-a intrebat de ce lucrarea nu fusese dusa la Monte della Guardia. Acestia i-au explicat ca de multa vreme cauta acel munte, dar nimeni nu stia unde este. Euthymius a simtit ca el trebuie sa incerce sa gaseasca locul necunoscut si i-a convins pe preoti sa-i incredinteze tabloul Madonnei cu Pruncul. A ajuns astfel la Roma, unde i-a intrebat pe multi daca pot sa-i dea informatiile dorite. Intr-un tarziu, un anume Pascipovero, care era din Bologna, i-a spus ca locul cautat se afla langa orasul sau de bastina. Pelerinul a mers la Bologna si s-a prezentat autoritatilor orasului carora le-a spus povestea, iar acestea au dispus imediat ca tabloul cu Sfanta Fecioara cu Pruncul sa fie purtat in procesiune la Monte della Guardia. Apoi, acesta i-a fost incredintat lui Euthymius, care a hotarat sa ramana acolo, ca pustnic, construindu-i-se un schit pe locul respectiv. Armoniile tacerii Sanctuarul aflat pe Monte della Guardia a fost construit intre anii 1674-1739 si este legat de orasul Bologna printr-un portic lung de 3,79 kilometri, cu 666 de arcade. Pe parcurs, sunt 15 capele cu Tainele Rozariului. In spatele altarului principal din incinta sanctuarului, doua scari duc la nisa in care se pastreaza masa bizantina a Fecioarei cu Pruncul, pe care traditia o atribuie mainilor Sfantului Apostol si Evanghelist Luca. Incepand din 1433, in fiecare an, in luna mai, aceasta este adusa la catedrala orasului, unde ramane o saptamana, pana in ziua Inaltarii Domnului. Piata sanctuarului este opera inginerului Francesco Gualandi, fost presedinte al Institutului Gualandi pentru surdomuti si nepotul venerabilului Don Giuseppe, fondatorul Institutelor Gualandi. Acesta le este cunoscut surzilor si educatorilor ca profesor de arta si autor al unui tablou valoros „Effeta”, care il reprezinta pe Hristos vindecand surdomuti. La decorarea bazilicii San Luca si realizarea frescei, pictorul Giuseppe Cassioli a primit un ajutor nepretuit de la studentul sau, pictor surdomut, Fortunato Teodorani (1888-1960), fost student al Institutului Gualandi din Florenta, precum si de la membrii familiei lui Carlo Nanni, fost student al institutului bolognez, si acesta fiind surdomut. Jardiniera multicolora, decorata cu mii de petale de matase, a fost realizata de varstnicii surdomuti ai Institutului Bolognese Gualandi delle Roveri. Sacralitatea sanctuarului se datoreaza celor doua minuni, despre care se presupune ca s-au produs ca urmare a imaginii pastrate in bazilica: miracolul ploii si cel al negustorilor venetieni. Primul dateaza din iulie 1433, cand ploile neintrerupte din acea perioada distrugeau recoltele, aducand riscul foametei. Procesiunea purtand tabloul Madonnei cu Pruncul, organizata in centrul orasului, a condus la oprirea ploii si aparitia Soarelui. Al doilea miracol se refera la povestea unor negustori din Venetia care au furat icoana din cutia in care se afla pentru a fi transportata, dar aceasta a reaparut neasteptat pe Monte della Guardia. Acest loc magic s-a nascut dintr-o energie feminina, Angelica Bofantini construind prima biserica inchinata Madonnei din San Luca si care ulterior va fi transformata in actualul sanctuar. ADRIAN-NICOLAE POPESCU |