Fāntāna de plāns si poezie

miercuri, 22 mai 2002

          Poetul si diplomatul Ion Brad este prezent īnca de la īnceputul acestui an cu un nou volum de poezie, intitulat Mamei, dincolo. Nu sunt poezii noi, sunt poezii mai vechi, scrise īntr-o perioada cuprinsa īntre 1958 si 2001.
          Poetul si diplomatul Ion Brad este prezent īnca de la īnceputul acestui an cu un nou volum de poezie, intitulat Mamei, dincolo. Nu sunt poezii noi, sunt poezii mai vechi, scrise īntr-o perioada cuprinsa īntre 1958 si 2001. Nu sunt nici cele mai bune poeme cuprinse īn aceasta carte, dar acele poeme care īl definesc pe Ion Brad sunt prezente. Iar poezia care īl defineste pe poetul nascut īn 1929, īn satul Panade, judetul Alba, este poezia rurala, poezia spatiului natal, a copilariei. Te-ai astepta, ca cititor, de la un om care a fost ambasadorul Romāniei īn Grecia, īntre 1973 si 1982, sa regasesti īn poemele sale, cel putin din acea perioada, trimiterile livresti, de asteptat de la un literat care a descoperit frumusetile Eladei si apoi profunzimea dramaturgiei ca director al Teatrului Nottara (1984-1990). Si cu toate acestea, universul sau poetic este dominat de tarāmul transilvan "strabatut de Tārnave", cum zice prof. Dumitru Micu, "imaginea eternitatii", iar "īntruparea vie a sacralitatii pamāntului de obārsie, cu tot ceea ce aceasta include, de la amintiri personale la memoria colectiva, īnvesnicita īn istorie si folclor, e Mama". Cel care citeste aceasta antologie, continānd poeme scrise de-a lungul aproape a unei jumatati de veac, poate observa ca pāna īn 1980 poezia lui Ion Brad era una lirica īn care concretul este cristalizat metaforic dānd viata unor tablouri interioare din lumea satului sau de bastina, dar si unor portrete transparente precum aerul, ale fiintelor care i-au luminat copilaria: tatal, mama, bunica. O copilarie definitiv pierduta care poate fi regasita doar īn densitatea unui vers: "Cānd aripile Lunii ma duc din nou īn sat / Apusul moare - bou īnjunghiat...As recunoaste poate-n agonie / Vitelul ce-l pasteam umblānd descult / Īn departata mea copilarie" (Amurg) sau "Pe unde sa te caut si mai ales pe unde / Sa te descopar iar, copilarie?" (Raiul pierdut). Elegia este si ea prezenta, fara excesele retoricii sentimentale. Sta dovada si poemul care da titlul antologiei īn care Ion Brad se adreseaza mamei plecate dincolo, fara ca acest discurs sa fie "literaturizare" cu orice chip: "S-a aprins iarba pe mormānt - flacara verde īn tina - / si tu iar īntārzii, pāna cānd? / .../ Te-ai īntālnit cu buna si-i povestesti de copii? / Poate, ea ne-a uitat; poate nu ne mai stie pe nume. / ... /Blestemata fii, vrajitoare rachita / Ca-i dai umbra mamei nu la lumina, ci-n īntunericul mut!". Dupa 1980, laitmotivul liricii lui Ion Brat se schimba, fiind tot mai prezent un "sentiment al involutiei", satul natal, mereu satul natal, aparāndu-i poetului ca "un paradis īn destramare". Pur si simplu īndepartare de copilarie sau un mesaj īncifrat pentru acei ani īn care satele erau atacate cu buldozerele? Versuri ca acestea sunt edificatoare pentru tabloul sumbru pe care tot mai multi tarani erau obligati sa-l priveasca: "La Panade, sus pe coasta / Mai atārna casa noastra / Cu pustiul īn fereastra / Īn fereastra nici o glastra". Dumitru Micu are dreptate atunci cānd spune: "Reflectānd evolutia de la un romantism clasicizat la unul cu aspecte de expresionism apocaliptic, antologia auctoriala a lui Ion Brad reuneste majoritatea celor mai frumoase versuri ale poetului, generate de iubirea fiului pentru mama pierduta... fāntāna lui de plāns si poezie".