Leacul cartaginez |
miercuri, 14 iunie 2006 | |
Planta a carei origine specialistii o localizeaza in vechea Cartagina, anghinarea este recunoscuta de mult timp ca redutabil remediu in afectiuni grave ale ficatului si ale rinichilor, dar si in alte patologii. De la ea, se folosesc in primul rând frunzele si, in mai mica masura, radacina. De asemenea, de mentionat ca nu se face referire doar la preparatele din anghinarea culeasa din flora spontana, ci si la cultura respectiva, realizata la noi in sudul tarii. Principiile active din anghinare maresc secretia biliara si diureza, scad nivelul colesterolului din sânge si ajuta la tratarea diabetului. Efectul diuretic o recomanda in tratarea nefritelor acute si cronice. Marirea cantitatii de urina favorizeaza eliminarea ureei si a toxinelor adunate in rinichi si in ficat, urmarile observându-se si in vindecarea urticariilor si a mâncarimilor de diverse tipuri. Cel mai simplu preparat pentru asemenea tratamente este infuzia obtinuta dintr-o lingura de planta (frunze) pusa in 500 mililitri de apa fiebinte; se lasa o jumatate de ora sa se linisteasca, se strecoara si se bea astfel: circa o treime, dimineata, pe stomacul gol, iar restul cu 30 de minute inaintea meselor principale din timpul zilei. Administrarea se face la fel ca in bolile hepatice sau renale, cu mentiunea ca, in patologia ficatului, pacientului i se recomanda sa stea culcat pe partea dreapta, o jumatate de ora, dupa ce a luat doza de dimineata. Tratamentele incep cu doze mai mici si vor creste, pe parcursul celor 20-30 de zile, cât vor dura in mod normal. In ce priveste radacina de anghinare, datorita efectului sau diuretic (se face un decoct in vin alb) se recomanda in tratarea gutei, a reumatismelor, a litiazei, a hidropiziei si a icterului. - Ceai colagog (stimuleaza activitatea vezicii biliare) si coleretic (impulsioneaza secretia biliara): anghinare frunze - 25 g; musetel flori |