Anatomia secundeiTrinity 99

duminică, 17 ianuarie 1999
La Dortmunt, în zona Ruhr, regiunea - fosta - industriala a Germaniei va avea loc în perioada 21-24 mai întâlnirea anuala a visatorilor europeni (spun, despre Ruhr: fosta regiune industriala, pentru ca Germania a trecut, cu 2-3 decenii în urma, prin ceea ce trece România acum: închiderea minelor si otelariilor, deci reducerea dramatica a locurilor de munca pentru "gulerele albastre", muncitorii din industria grea; nemtii au rezolvat, în mare, problema, dar cu o uriasa ridicare a ratei somajului în tara.. La Dortmunt, în zona Ruhr, regiunea - fosta - industriala a Germaniei va avea loc în perioada 21-24 mai întâlnirea anuala a visatorilor europeni (spun, despre Ruhr: fosta regiune industriala, pentru ca Germania a trecut, cu 2-3 decenii în urma, prin ceea ce trece România acum: închiderea minelor si otelariilor, deci reducerea dramatica a locurilor de munca pentru "gulerele albastre", muncitorii din industria grea; nemtii au rezolvat, în mare, problema, dar cu o uriasa ridicare a ratei somajului în tara...).
       
     Întâlnirea se va numi TRINITY'99, este penultima din acest secol, scriitorii, jurnalistii, editorii, teleastii, cinefilii si sutele de fani de pe tot continentul se vor întâlni la Harenberg City Center, dau adresa: Koenigsval nr.21, 44137, Dortmunt; Telefon: 0049-231-4199215; Fax: 0049-231-419229; e-mail: SFTageNRW @ epilog.de - pentru cazul ca grupuri de persoane izolate vor încerca aventura deplasarii la TRINITY'99. Care aventura, credeti-ma, merita efortul, caci oaspeti de onoare ("guests of honor") vor fi scriitori foarte populari în rândurile fandomului mondial SF. Printre ei, britanicii Terry Pratchett, creatorul cunoscutei serii "Discworld", Harry Harison, autorul romanului "Make room, make room"! (dupa care s-a facut filmul-distopie "Soylent green", un avertisment pentru explozia demografica si anarhica post-statala), Ian Watson (romanul "Nova") si Douglas Adams, fostul redactor al postului de radio BBC, care a devenit celebru cu un serial radiofonic SF ("Ghidul autostopistului în Galaxie") transformat si în carte best-seller, si Brian Aldiss (ciclul "Heliconia"), americanul Roger McBride Allen (trilogia "Corelia"), suedezul Sam Lundvall. Dar si cineasti celebri: Eric Stilwell (scenarist al serialului "Star Trek", cu mai mult de 1 miliard de telespectatori!!), J.Michael Stanczisky ("Babilon 5"), Keneth Johnson ("V" si "Alien Nation"), Paul Donovan ("LEXX"), dar si John Clute, autorul unei "Enciclopedii a Science Fiction"-ului (1370 de pagini, adevarata biblie a imaginarului), reprezentanti ai "noului val" german, rus, italian, francez si, nu în ultimul rând, românii - aflati cu aceasta ocazie ca fandomul românesc este unul dintre cele mai puternice din lume! Se va discuta pe "ateliere": Tema sistemelor economice si monetare în SF; Science Ficton-ul la sfârsit de mileniu; Cultura, comert si haos în serialele "Babilon 5", "Razboiul Stelelor", "Perry Rhodan", "Star Trek". Un bal mascat (cu vampiri, bineînteles!), un festival de film SF, concerte de "muzica cosmica" si nenumarate lansari de carte vor colora lucrarile iar o librarie întinsa pe un hectar va oferi practic toate cartile SF de succes ale secolului, plus un salon de arta SF (grafica, acuarele, sculpturi, machete), de unde exponatele se vor vinde, la sfârsit, printr-o foarte nostima licitatie. În paralel "ofiterii nationali" (exista asa ceva în fiecare tara iubitoare de Science Fiction!) se vor întâlni la lucrarile Societatii Europene de Science Fiction (presedinte Bridget Wilkinson, o universitara foarte cunoscuta fanilor români, vicepresedinte, cu voia dumneavoastra, subsemnatul, o adevarata Uniune Europeana a visatorilor, functionând perfect de mai bine de doua decenii, cu propria-i Constitutie (da, da, nu va mirati...) cu o retea de comunicare bine pusa la punct, legând, tara de tara, club SF de club SF si, teoretic, pe toti fanii SF-ului, cei care, nu-i asa, îsi pregatesc concetatenii europeni pentru cel mai devastator dintre socuri: socul impactului cu viitorul. V-am analizat astazi, în secunda care tocmai trecu, o întâmplare din viitorul apropiat care apartine unui grup, unei subculturi. Dar am facut-o pentru numerosii cititori pe care si i-a câstigat "Magazin-ul" fiindca niciodata lumea nu s-a aflat mai mult ca acum în fata haosului, bombelor, crimelor si umbrei unui Big Brother planetar care, inevitabil, va încerca sa traga obloanele si sa faca întuneric în mintile noastre. Or, la TRINITY'99, noi, specialistii în imaginar, în mare graba tocmai asta vom încerca: sa construim transeele imaginatiei, cele din care putem lupta pentru singura libertate la care fiecare dintre noi are dreptul, prin nastere: libertatea de a gândi si visa…