Una dintre cele mai importante batalii ale evului mediu de mijloc, comparabila, ca insemnatate, cu cea de la Poitiers, care a zagazuit invazia araba spre centrul Europei, s-a desfasurat la 10 august 955, la Lechfeld. Ea a adus victoria decisiva a regelui german Otto cel Mare asupra triburilor de invadatori maghiari condusi de harka (un fel de comandant militar suprem) Bulcsu si de capeteniile Lehel si Sur. Aflata la sud de Augsburg, campia unde s-a desfasurat inclestarea este strajuita de raul Lech. Pe malul acestuia si-a asezat tabara Otto, asteptand apropierea vrasmasilor. In scurt timp, suveranul german a primit intariri - armatele lui Henric I, duce de Bavaria si a lui Condra, duce de Franconia.
In total, oastea sa numara circa 10.000 de oameni, majoritatea cavalerie grea, in vreme ce maghiarii aveau de cinci ori pe atat, dar numai trupe de cavalerie usoara. Inflacarati de primirea acestor ajutoare, o escadra de cavaleri germani s-a avantat prin vadul raului Lech, napustindu-se asupra maghiarilor, care ocupasera pozitii pe malul celalalt. Initial, acestia au fost surprinsi de atac, dar in cele din urma i-au coplesit pe cavaleri, obligandu-i sa se retraga si urmarindu-i, pana in tabara.
Se parea ca maghiarii vor obtine o victorie importanta, dar lacomia lor le-a jucat o festa. Corpul de oaste insarcinat de Bulcsu sa atace armata germana din flanc a patruns in tabara acesteia si s-a pus pe jaf. Vazandu-i descalecati, Otto a trimis un puternic detasament de cavalerie grea, care i-a distrus pe maghiari. Panica a cuprins intreaga oaste a navalitorilor si in ciuda eforturilor disperate ale lui Bulcsu, infrangerea nu a mai putut fi evitata.
Timp de cateva zile, maghiarii au fost haituiti si doar 5000 dintre ei au mai scapat. Ridicat pe scuturile soldatilor, Otto a fost proclamat, chiar pe campul de lupta, imparat, primind coroana peste cativa ani, din partea Papei. Dupa infrangerea maghiarilor la Lechfeld, timp de cateva secole, pana la mongoli, nici o alta invazie nu va mai tulbura linistea centrului Europei.