Nascuta in Austria, ca fiica a lui Francisc I, imparat al Sfantului Imperiu Roman, si a Mariei Theresa, Maria Antoaneta l-a luat in casatorie pe delfinul Frantei, stranepotul lui Ludovic al XV-lea, in 1770, pentru a deveni suverana a acestei tari patru ani mai tarziu. Obisnuita sa traiasca in lux si opulenta, faimoasa pentru toaletele sale fastuoase dar si pentru opozitia fata de reformele sociale, Maria Antoaneta a inceput sa fie urata de aproape toti supusii sai, care vedeau in capriciile „austriecei” principala cauza a situatiei grave in care se afla Franta. Scandalul „colierului de diamante”, izbucnit in 1875, a scos si mai mult la iveala firea usuratica a reginei, acuzata atunci de legaturi adulterine cu un cardinal, si a constituit o noua pata pe obrazul monarhiei.
In legatura cu cinismul Mariei Antoaneta a facut epoca butada „Nu au paine? Sa manance cozonac”, pe care regina ar fi rostit-o auzind ca populatia Parisului iesise, manata de foame, pe strazi. Desigur, nu este decat o alta vorba celebra ce nu a fost rostita de personajul careia i-a fost atribuita nicicand, dar a reusit sa sporeasca dispretul popular fata de regina.
Pe 14 iulie 1789, Bastilia, simbolul absolutismului monarhic francez a cazut in mainile rasculatilor si curand cuplul regal a fost arestat. Dar chiar si aflata sub paza, regina a continuat sa urzeasca itele unor comploturi anti-revolutionare, cerand sprijinul regalistiilor din Vandeea si chiar al inamicilor traditionali ai Frantei - Anglia, Austria, Prusia, pentru a innabusi revolutia. Tentativa de fuga din tara a cuplului regal, descoperita de revolutionari, se pare ca i-a apartinut si va atrage dupa sine executarea regelui Ludovic al XVI-lea, in ianuarie 1793.
Pe 16 octombrie acelasi an, regina Maria Antoaneta isi urma sotul pe esafod. Martorii care au asistat la executie spun ca regina s-a purtat curajos in fata mortii, ba chiar nu a uitat de politete si atunci cand din greseala l-a calcat pe calaul care o impingea pe picior i-a adresat funestului personaj ultimele ei cuvinte: „Pardonnez-moi, monsieur”...
GABRIEL TUDOR