Numita 18 Brumar anul VIII, in conformitate cu calendarul „republican” adoptat de revolutionarii de la 1789, ziua de 9 noiembrie 1799 reprezinta o data importanta in istoria Frantei. Este momentul cand indraznetul general corsican a inlocuit Directoratul cu Consulatul. De fapt, lovitura de stat a fost pregatita nu de Bonaparte, ci de abatele Sieyes, unul dintre Directori, de teama unei intoarceri la iacobinism, fiind finantata de un bogat furnizor al armatei, Collot, cu suma de doua milioane de franci.
Asa se face ca, in dimineata zilei de 18 Brumar, acei membri ai forului legislativ francez care simpatizau cu puciul si-au avertizat colegii despre iminenta unei conspiratii iacobine, convingandu-i sa se retraga la Saint-Cloud, la vest de Paris. Insarcinat cu „protectia” lor a fost nimeni altul decat Bonaparte... In acelasi timp, Sieyes si Roger Ducos au demisionat din functia de Directori iar Talleyrand l-a convins pe Barras sa faca la fel.
Cei doi Directori iacobini, Gohier si Moulin, au refuzat sa-si depuna mandatul: primul a fost arestat, al doilea a reusit sa fuga. Fara a se lasa intimidati, membrii celor doua Consilii legislative au continuat sa lucreze, la Saint-Cloud, pana cand in sala de sedinte a patruns Napoleon, insotit de soldati, care le-a strigat deputatilor ca „Revolutia s-a sfarsit”. S-a petrecut atunci un episod curios: incoltit de deputatii furiosi, huiduit si fluierat, Napoleon a suferit o criza pseudo-epileptica si a lesinat, fiind salvat doar de interventia in forta a grenadierilor, anuntati ca generalul lor este amenintat de un grup de deputati turbulenti.
Sub conducerea generalului Murat, soldatii au patruns in sala si i-au alungat pe recalcitranti, punand astfel practic capat Directoratului. Sub presiunea baionetelor, deputatii ramasi au ales un organ de conducere provizoriu, numindu-i consuli pe Sieyes, Ducos si Bonaparte. Ascensiunea lui Napoleon incepuse...
GABRIEL TUDOR