Leacurile mereu verzi

miercuri, 27 decembrie 2006

 V-ati dat seama, desigur, ca - fiind vorba despre tratamentele cu plante - ne referim la cele care raman permanent verzi, inclusiv in timpul sezonului rece, adica la rasinoase. In tara noastra, se stie ca ele includ mai multe specii raspandite in zonele impadurite, de altitudine mare, pe „etaje” superioare celor de foioase. Totusi, bradul, pinul, molidul se intalnesc si in unele regiuni mult mai joase, chiar pana catre tarmul marii! Sa vedem insa cum anume pot contribui ele la sanatatea noastra.

 - Bradul. Principalul arbore din categoria coniferelor, de la noi, ne ofera atat mugurii - cei mai utilizati ca remediu natural, cat si cetina - practic, recoltabila pe tot parcursul anului. Extern, bradul este folosit in reumatisme, nevroza cardiaca, laringita acuta si cronica, diverse rani. Intern, in afectiuni pulmonare, boli nervoase (uleiul esential ajuta foarte mult sistemul nervos central), nefrita, faringo-amigdalita. u Ceai impotriva nefritei. Se face un amestec din urmatoarele plante: brad (cetina) - 30 g; coada-calului (planta) - 20 g; busuioc (planta) - 10 g. Pentru preparare, se pune o lingurita de amestec la 250 ml de apa clocotita si se beau trei-patru cani pe zi, eventual indulcind ceaiul cu miere.

      - Pinul. Este si el foarte raspandit, deseori formand paduri, dar si decorand anumite zone rezidentiale. Deosebirea cea mai evidenta fata de brad o reprezinta cetina, mult mai lunga si asezata diferit pe ramuri, ca si forma conurilor. Si de la pin se folosesc tot mugurii si frunza, ambele foarte apreciate ca remediu natural, ca revigorant si ca intaritor al sistemului imunitar. Aceste parti dau efecte remarcabile - in uz intern - prin tratarea bronsitelor cronice, a tusei, a cistitei si a pielitei, a uretritei, a litiazei urinare, a periartritei scapulo-humerale. Extern, se utilizeaza la tratarea unor boli ca: reumatismele, nevroza, nevroza cardiaca, scabia, dermatozele, eczemele, psoriazisul, la cicatrizarea ranilor sau ca reconfortant.

  - Ceai antibronsitic. Se face un amestec din urmatoarele plante: pin (muguri) - 3 parti; ciubotica-cucului (radacina) - 1 p; patlagina (frunze) - 2,5 p; podbal (frunze) - 1,5 p; urzica (frunze) - 1 p; sovarv (iarba) - 0,5 p; iarba-mare (radacina) - 0,5 p. Se prepara o infuzie 2% si se consuma zilnic cate doua-trei cani de cate 250 ml, eventual indulcita cu miere.  Molidul. Are o identitate, daca se poate spune astfel, de sine statatoare, desi cunoaste diverse denumiri, dintre care amintim: brad alb, brad negru, brad rosu, molid alb, molid rosu, molid sac, molid gras, ori buhaci, chin, silha, tarscior s.a. Ca si de la celelalte conifere, in prepararea diverselor remedii se utilizeaza cetina si mugurii. Bolile in care se folosesc acestea sunt - in uz intern - cele pulmonare, reumatismele, eruptiile tegumentare, iar in uz extern - reumatismele, eruptiile tegumentare, ranile, bubele.

      - Ceai antireumatic. Se prepara un amestec din: izma (frunze) - 30 g; cimbru (planta) - 30 g; turita mare (planta) - 30 g; molid (muguri) - 50 g. Se face o infuzie dintr-o lingurita de amestec de plante la o cana cu apa clocotita (250 ml) si se beau zilnic cate doua-trei cani.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU