Passiflora planta ornamentala, comestibila si vindecatoare

miercuri, 25 aprilie 2007

 Cu circa un an in urma, scriam despre o floare cu o fascinatie aparte, un fel de metafora vegetala: Passiflora, numita si Floarea patimilor (in mod gresit, „Floarea pasiunii”), deoarece aminteste prin aspect de patimile Mantuitorului. Cititorul nostru Corneliu Baloiu, din Ploiesti, ne-a rugat insa sa revenim cu detalii legate de ea, motiv pentru care aducem un plus de informatii, unele dintre ele insolite.

In timpul iernii, Passiflora isi pierde frunzele (specia P. incarnata) si de aceea cunoscatorii prefera pentru interior varietatile cu frunze persistente, cu precizarea ca nici ele nu agreeaza sezonul rece, specific zonei noastre (sa nu uitam ca este vorba despre o planta originara din zonele tropicale ale Americii, Asiei si Australiei). Dat fiind riscul de a o pierde, nu se recomanda incercarea de obtinere a plantei inainte de sosirea primaverii.

E bine ca semintele sa fie mai intai tinute la inmuiat in apa timp de cateva ore, semanate apoi intr-un vas si pastrate astfel in frigider trei luni, perioada necesara infrangerii „somnului” hibernal. Este cazul semintelor cumparate din comert. Daca se folosesc seminte recoltate de la alta planta, chiar de catre cultivator, se poate evita etapa amintita, semanandu-le in cel mai scurt timp, bine protejate de pulpa fructului. Ca in cazul multor plante, fructul Passiflorei preintampina uscarea semintelor si in plus contine substante care, prin fermentatie, le „trezesc”, indicandu-le ca a sosit vremea sa se puna pe treaba! Daca la suprafata solului se formeaza putin mucegai, nu va impacientati: e semn ca procesul de germinatie isi urmeaza cursul normal.

Passiflora infloreste vara, iar tinuta cea mai sanatoasa si mai spectaculoasa a acestei plante agatatoare o vom obtine prin expunerea la soare sau intr-un loc semi-umbrit, in sol cu umiditate medie, bogat in humus si cu aciditate neutra. Pentru un aspect cat mai agreabil, tijele inestetice pot fi indepartate. In gradina, Passiflora e bine sa fie plasata spre sud, sa aiba protectie impotriva intemperiilor si sa i se asigure elemente de care sa se poata agata, deoarece poate sa se urce si pana la 7-8 metri inaltime.

Pe de alta parte, ea ofera fructe comestibile, folosite mai ales la prepararea unor sucuri din fructe exotice, in amestec, dar are si virtuti terapeutice. De altfel, bastinasii din zonele tropicale de origine a speciilor spontane de Passiflora o folosesc de mult timp pentru vindecarea unor rani si echimoze (frunzele, aplicate pe locul afectat, drept cataplasme). De sucul fructelor, amerindienii se servesc la tratarea durerilor oculare, iar frunzele strivite au reputatia de vindecatoare a hemoroizilor, a arsurilor si a eruptiilor cutanate.

Absenta din numeroase tratate medicale traditionale, passiflora a ramas destul de putin cunoscuta, in pofida certelor sale calitati sedative si calmante, ca si a adaptabilitatii foarte bune la tratamentele individualizate, pentru majoritatea oamenilor. Din acest punct de vedere, mult mai cunoscute sunt hameiul si valeriana, pe care totusi passiflora le insoteste in formulele fitoterapeutice ale unor preparate. Utila impotriva insomniei, a starilor nervoase (angoase, isterii, palpitatii) a neurasteniei, a excitatiei cerebrale (epilepsie), ea serveste totodata la tratarea tulburarilor de menopauza. Antispasmodica si lipsita de pericol, passiflora are efect pozitiv in cazul nevralgiilor si al astmului spasmodic.

Desi, cum spuneam, cunoscuta drept remediu de mult timp, aceasta planta a facut obiectul unor studii recente, care confirma proprietatile sale anxiolitice. Datorita lor, se remarca in mod special utilitatea in tratarea anxietatii extreme cazate de sevrajul aparut in urma consumului de cannabis, de opiacee sau de alcool. Se pare, de asemenea, ca poate trata azoospermia (absenta spermatozoizilor si deci infertilitatea masculina), ca si scaderea libidoului, de care sufera in mod frecvent marii consumatori de alcool sau de tigari. In fine, passiflora si-a demonstrat de curand si proprietatile antitusive, care confirma utilizarea sa traditionala impotriva astmului.

In general, ca remediu, se foloseste infuzia de frunze – o lingurita de planta la cana cu apa fierbinte, preparata in circa zece minute. Se consuma doua-trei cani pe zi, intre mesele principale, dintre care ultima inainte de culcare. Si florile sunt la fel de eficace, insa in general se prefera frunzele. Pe de alta parte, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca, daca un cultivator recolteaza si florile, pentru a le folosi drept remediu, atunci el nu va mai obtine fructe, ceea ce inseamna o pierdere deloc de neglijat.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU