Mitologia OZN

miercuri, 30 aprilie 2008

 În ultimele decenii, ufologia s-a îmbogatit nu doar cu date stranse cu migala, de catre cercetatori de buna credinta, dar si cu o veritabila mitologie OZN alcatuita din numeroase istorii, documente de provenienta dubioasa si declaratii senzationale despre activitatea extraterestrilor pe Pamant, despre colaborarea lor cu organisme guvernamentale s.a.m.d. Investigatiile întreprinse au dovedit ca, cel putin în parte, miturile si confuzia au fost rodul activitatii serviciilor de informatii ale Air Force (AFOSI) si CIA.

Aceste mituri aveau un rol multiplu. Daca OZN-urile puteau fi prezentate drept avioane experimentale, contribuabilul era multumit ca exista o explicatie oficiala pentru întregul fenomen OZN, deci înceta sa mai puna întrebari. Daca, dimpotriva, avioanele experimentale secrete erau luate drept OZN-uri, iar cei ce vedeau OZN-uri puteau fi prezentati drept lunatici, atunci observarea accidentala a unor avioane experimentale putea fi usor dezmintita.

În sfarsit, amplificarea zvonurilor despre pacte cu extraterestri, utilizand eventual în acest scop persoane cu o structura psihica exaltata, putea acoperi de ridicol, în ochii omului de pe strada, pe toti care insistau ca OZN-urile sunt reale. Si, de la un timp, nimeni nu va mai putea deosebi adevarul de minciuna în spatele acestei perdele de fum. În plus, rivalitatile dintre diferitele structuri de dezinformare aveau darul sa sporeasca si mai mult confuzia, ceea ce, în ultima instanta, servea aceeasi „cauza”.

Astfel, într-un studiu oficial, realizat de istoricul guvernamental Gerald K. Haines, în 1997, pe baza unor documente desecretizate, din perioada 1947-1990, se afirma ca multe rapoarte OZN din perioada anilor 50 si 60 au fost de fapt aparate militare secrete, de tipul avionului spion U-2. Haines a încercat sa acrediteze ideea ca CIA era multumita de confuzia creata, inclusiv prin proiectul Blue Book si prin ridicolul cu care erau înconjurati cei ce raportau OZN-uri, dar CIA nu ar fi participat la activitatile de dezinformare în domeniul OZN, acest rol fiind îndeplinit cu mult zel de organismele Air Force. Reporterii au solicitat acestora din urma un comentariu.

Drept urmare, la 4 august 1997 generalul de brigada Air Force Ronald Sconyers a declarat presei ca: „Nu pot nici confirma nici infirma ca am fi mintit. Air Force a fost si este hotarata sa furnizeze totdeauna informatii precise si prompte, în limitele impuse de securitatea nationala”... Pe de alta parte, locotenent colonelul (în retragere) Robert Friend, seful proiectului Blue Book în anii 1958-1963 a comentat ca dupa începutul zborurilor cu avioanele spion U-2 cei de la proiectul Blue Book nu mai primeau de loc rapoarte OZN de la piloti sau controlorii de trafic.

Prof. David R. Saunders, îndepartat din proiectul Colorado datorita criticilor pe care le-a adus metodelor nestiintifice ale Prof. Condon, era convins ca proiectele cunoscute nu erau decat o acoperire destinata sa deruteze serviciile straine de informatii, adevaratele evaluari privind OZN-urile observate fiind facute de structuri secrete.

Pentru a mai complica lucrurile, în 1997 CIA a declarat oficial ca, în multe situatii, prototipuri ultrasecrete de aparate de zbor au fost luate, de catre observatori nechemati si neavizati, drept OZN-uri. CIA încurajase povestile nascute astfel, tocmai pentru a induce în eroare eventualii curiosi, pentru a uza energia acestora în cautari dinainte sortite esecului. Desigur, imediat s-au gasit voci care sa spuna ca însasi aceasta declaratie este o dezinformare. Daca ar fi sa credem anumite evaluari, se pare ca jumatate din bugetul CIA s-ar cheltui pe astfel de manipulari si dezinformari, rezultatul fiind o multiplicitate de perdele, acoperindu-se unele pe altele, pana unde nu le mai poti descalci.

Mijloacele si proportiile dezinformarii practicate au devenit tot mai importante în timp, mai ales din anii saptezeci încoace. Aceasta activitate a fost menita sa contracareze adevarurile sensibile „scapate” din greseala, dar si – poate – sa realizeze o pregatire graduala a opiniei publice pentru o deschidere mai mare, în viitor, fata de subiectul OZN.

Dezinformarea a folosit, înainte de toate, arma unor „dezvaluiri” senzationale dar extrem de suspecte. Acestea puteau, pe de o parte, sa-i convinga pe cei slabi de înger, care urma sa devina astfel o tinta usor de ridiculizat, iar pe de alta parte sa zapaceasca persoanele cu simt critic si de buna credinta, într-atata încat sa nu mai poata distinge din noianul de povesti, samburele de adevar, în cazul în care exista...

DAN D. FARCAS