Tarâmuri spirituale?

miercuri, 12 noiembrie 2008

 Rapirile OZN în trup sau în spirit, contactatii „psihici”, experimentele de extracorporalitate despre care aminteam în episoadele precedente, par sa acrediteze ideea existentei unor „tarâmuri spirituale”, deocamdata inaccesibile stiintei noastre. Merita sa reamintim o remarca atribuita geneticianului J.B.S. Haldane (sau, dupa alte surse, astrofizicianului Arthur S. Eddington) si anume ca „Universul nu numai ca este mai straniu decât ne imaginam, dar este chiar mai straniu decât am fi în stare sa ne imaginam vreodata”. În secolul douazeci a devenit clar ca orice particula „materiala” este însotita de o unda. Nu cumva aceasta dualitate este mai întinsa decât ne imaginam? Nu cumva alaturi de noi exista dimensiuni paralele ale realitatii, ori lumi eterice invizibile noua, de care nu avem cunostinta dar care ar putea interfera în existenta noastra?

În numeroase dati, OZN-uri sau entitati misterioase cu înfatisare umana au aparut pe fotografii altminteri obisnuite, desi cel ce facuse fotografia nu vazuse nimic. Sferele translucide, uneori imense, înregistrate astfel, au primit si nume. Ellen Crystall le spune „câmpuri Tesla” iar Florin Gheorghita „entitati globulare radiante”. Asa s-ar explica multe OZN-uri, dar si aparitii spiritiste. Anumitor persoane li s-a transmis ca globurile sunt „depozite de inteligenta”.

Prof. Adrian Patrut, de Universitatea din Cluj-Napoca, spune ca fenomenele acestea se datoreaza, în buna masura, unei „eliberari de bioplasma” din organisme vii. În Tibet si India exista o credinta conform careia mintea omeneasca poate chiar materializa gândurile sub forma unor entitati numite „tulpa”. Acestea capata o viata independenta de spiritul care o alimenteaza cu emotii si idei. Sunt si câteva cazuri, bine studiate (de pilda cel al lui Ted Serios) în care anumiti oameni si-au putut imprima, pe o pelicula fotografica, obiectele la care se gândeau.

De pe „tarâmurile spirituale” ar putea veni uneori catre noi informatii, sau chiar si personalitati. Mentionez doar cazul lui David Paladin din Albuquerque, New Mexico. Nascut în 1926, a absolvit cu greu sase clase, dupa care a dus o viata aventuroasa, pâna ce, în timpul celui de al doilea razboi mondial, a fost înrolat si trimis într-o misiune de spionaj, îmbracat în uniforma armatei naziste. Prins, torturat, abandonat fiind crezut mort, a fost internat, în stare de coma profunda, cu identitatea necunoscuta, într-un spital militar din Viena.

De aici, deoarece din când în când bombanea ceva în limba rusa, a fost transferat într-un spital pentru est-europeni, unde a fost în sfârsit identificat, pe baza amprentelor digitale, ca soldat american si mutat în spitalul militar din Battle Creek (Michigan), unde si-a recapatat constiinta abia dupa doi ani si jumatate. Interogat asupra identitatii sale, el a raspuns prompt „Sunt pictor, numele meu este Vasilii Kandinski”. Mentionam ca Vasilii Kandinski, rus de origine, naturalizat german apoi francez, este unul dintre cei mai mari pictori ai secolului XX, initiator al artei abstracte în 1910.

David nu avea nici un fel de cunostinte de pictura, nu avea de unde sa auda de Kandinski nici sa cunoasca limba rusa. Kandinski a murit în 1944 în Franta, pe când David avea 18 ani. Nu putea fi vorba deci de o „reîncarnare” în sensul obisnuit al notiunii. În timpul convalescentei, eroul nostru a realizat un numar de lucrari care au fost imediat remarcate de lumea artistica, subliniindu-se ca stilul lor se asemana cu arta lui Kandinski. Dupa mai multi ani el va ajunge sa predea pictura într-un colegiu, iar lucrarile sale sunt si azi foarte bine cotate.

Dupa Scott Mandelker, printre pamânteni se gasesc multe „persoane cosmice”. Acestea s-ar afla în mare în doua situatii: ratacitorii: suflete încarnate în nou-nascuti, pierzându-si astfel, voit, memoria identitatii si a vietilor trecute (deci ceea ce numim îndeobste reîncarnare), si vizitatorii: suflete care intra în mod voluntar în corpul unui pamântean pe care-l iau în stapânire, temporar sau definitiv, în timpul vietii acestuia. Exista numeroase cazuri, unele bine studiate, care par sa ateste aceste fenomene.

Înca de la Confucius si Lao-Zi, s-a subliniat ca omenirea se împarte în doua „rase”: pe de o parte cei preocupati de relatii, câstig, conventii, având drept verb calauzitor pe „a avea”, iar pe de alta parte cei care cauta dezinteresat adevarul, binele, frumosul si pentru care verbul calauzitor este „a fi”. Dupa Mandelker, primii ar alcatui 99% din populatia Pamântului, ceea ce explica, în viziunea multor analisti, de ce suntem exclusi din „Clubul Galactic”. Evident, „persoanele cosmice” trebuie cautate în acel 1% din urma.

DAN D. FARCAS