De la Big Bang la civilizatia tehnologica

miercuri, 14 ianuarie 2009

 Pentru a estima probabilitatea ca sa existe undeva civilizatii capabile sa explice fenomenul OZN, este bine sa recapitulam sansa pe care a avut-o omenirea, aici pe Terra, pentru ca sa se nasca si sa ajunga sa viseze la un destin cosmic. La începuturi, la putin timp dupa „Big Bang”, în Univers nu se gasea practic decat hidrogen. Prin aglomerarea lui s-au aprins primele stele. În interiorul acestora s-au creat apoi, în decursul timpului, elemente chimice mai grele: carbon, oxigen etc. Dupa ce si-au terminat „combustibilul” termonuclear, stelele „de prima generatie” au murit, de regula printr-o gigantica explozie.

Dupa explozie, cea mai mare parte a materiei lor s-a raspandit în nori imensi de praf si gaz care s-au condensat apoi treptat în stele de „generatia a doua”. În miezul lor a continuat crearea unor elemente chimice si mai complexe. Si aceste stele au explodat cand le-a venit sorocul, iar atunci cand materia pe care au expulzat-o s-a aglomerat din nou, s-au aprins stele de „generatia a treia”, cum este si Soarele nostru. În preajma acestora se gasesc deja toate elementele chimice pe care le cunoastem. Drept urmare, ele exista si pe Pamant, micul sau însotitor. Se pare ca aceasta conditie este obligatorie pentru niste forme complexe de viata.

Durata de viata a unei stele depinde de dimensiunile sale. Soarele este un exemplu fericit, avand o „speranta de viata” de zece miliarde de ani, din care au trecut deja primele cinci miliarde si urmeaza înca o data pe atat. Pamantul s-a nascut în urma cu circa 4,6 miliarde de ani, la fel cu vecinii nostri imediati, din aglomerarea bolovanilor, a stancilor, a prafului si a gazului care se roteau în jurul Soarelui. Acum 4 miliarde de ani suprafata Pamantului era înca un ocean de magma. Fierberea din miezul planetei aducea la suprafata materia incandescenta, înghitind în alta parte bucatile de scoarta solidificate provizoriu

Cele mai vechi fragmente de scoarta care, de peste 3,8 miliarde de ani, au ramas totusi la suprafata, au fost identificate în Groenlanda si Australia. Spre surpriza generala, ele contin deja urmele fosile ale unor forme primitive de viata. Aceasta i-a facut pe multi sa afirme ca, indiferent care ar fi originea sa, viata se va manifesta, în orice loc din Univers, îndata ce sunt întrunite conditiile pentru ca ea sa se poata mentine si perpetua. Chiar si bacteriile pot rezista, mult timp, în spatiul cosmic, asa cum au demonstrat experimente efectuate cu ajutorul navetelor spatiale. Seminte ale vietii ar putea calatori astfel mii de ani, de la o stea la alta, „infectand” orice loc propice. Nu este deci cu desavarsire exclus ca viata pamanteana sa se fi nascut în atmosfera altor planete sau poate chiar în norii de materie organica din spatiul cosmic.

În Sistemul Solar mai exista cateva locuri în care ar putea exista viata primitiva. Poate pe cativa sateliti ai planetelor Jupiter si Saturn (cel mai probabil pe Europa si Titan), poate pe planeta Marte, iar în trecut si pe Venus, o planeta foarte asemanatoare cu Pamantul, pe care însa azi temperatura este de 460sC, deci viata pare imposibila.

Si pe Pamant, acum 4 miliarde de ani, temperatura ajunsese foarte aproape de cea de fierbere a apei. Daca acest punct ar fi fost atins, oceanele s-ar fi evaporat si am fi avut soarta planetei Venus. Acum 2 miliarde de ani am traversat o prima era glaciara. Alte catastrofe au fost cauzate de caderea, din cand în cand a cate unui meteorit gigant. Dar viata a reusit sa se adapteze la toate aceste schimbari, Acum un miliard de ani cele mai evoluate fiinte pamantene erau niste viermisori.

Cu 570 de milioane de ani în urma s-au nascut animalele cu schelet extern, urmate de cele cu schelet intern. Acum 350 de milioane de ani apar primele fiinte capabile sa umble pe uscat, iar cu 30 de milioane de ani mai tarziu, uscatul a fost luat în sta-panire de dinozauri. Acum 65 de milioane ani toti acestia dispar, iar locul lor este ocupat de mamifere si de pasari. Abia acum vre-un milion-doua de ani a aparut si omul primitiv. Acesta a fost drumul nostru, aici pe Terra...

Civilizatia umana este doar ultima clipa în aceasta istorie. Invit cititorul sa încerce sa înteleaga ca multe alte „clipe” ale istoriei Universului au fost tot atat de pline de evenimente ca si aceasta din urma, îl invit sa încerce sa-si imagineze cate alte „clipe” pline de surprize mai stau în fata noastra, în milioanele de ani care vor veni, dar sa-si imagineze si posibilele istorii similare ale altor lumi din Univers, pe care se vor fi nascut alte civilizatii...

DAN D. FARCAS