In ce punct se afla civilizatia noastra?

miercuri, 11 martie 2009

 Scriam în episoadele precedente despre prejudecata temporocentrismului, cea care ne face sa credem ca la ora actuala posedam destula stiinta pentru a spune ce anume exista ori va putea exista în viitor si ce nu; între altele sa declaram ca extraterestrii nu viziteaza Pamantul deoarece asa ceva e imposibil. O varianta a acestei marginiri – cea pe care o putem numi prejudecata exponentialista – este aceea care crede ca ceea ce cunoastem se va mentine la nesfarsit si ca putem deci prezice evolutia civilizatiilor prin simpla extrapolare a tendintelor actuale.

Sa luam ca exemplu previziunile privind cresterea populatiei. S-a spus ca aceasta ne-ar obliga, nu peste mult timp, sa emigram în spatiul cosmic întrucat pe Pamant nu vom mai avea loc. Într-adevar, la mijlocul secolului trecut, populatia globului avea tendinta sa se dubleze o data la 35 de ani. Daca aceasta tendinta s-ar mentine (conform gandirii exponentialiste), în circa 3000 de ani – la absurd – populatia umana ar depasi masa totala a Pamantului. Daca s-ar continua în acelasi ritm, peste 4400 de ani ar depasi masa Sistemului Solar, peste 7000 de ani masa Galaxiei noastre, iar în nici 10000 de ani (o perioada foarte scurta comparativ cu evolutia biosferei) ar deveni egala cu masa întregului Univers accesibil cunoasterii noastre. Iar daca am accepta o crestere a populatiei de numai 0,5% anual, valoare socotita foarte multumitoare de majoritatea demografilor, cifrele de mai sus ar trebui înmultite doar cu 4!

Scriam într-un episod precedent ca, pentru a rezolva problema „presiunii demografice”,  Freeman Dyson a propus în 1959 construirea unei sfere în jurul Soarelui, la o distanta cam de 2 ori mai mare decat orbita Pamantului, „demontand” miezul metalic al planetei Jupiter. Ulterior el a revenit si cu variante îmbunatatite. Partizanii exponentialismului ajunsesera la un moment dat sa fie convinsi ca orice civilizatie trebuie sa ajunga în stadiul în care sa-si construiasca „sfere Dyson” si faptul ca astronomii nu au descoperit astfel de sfere în Cosmos e un semn ca suntem singuri în Univers.

Nimeni nu s-a gandit ca problema se poate pune, exponentialist, si invers – daca, pe tot globul, luat în ansamblu, s-ar adopta modelul familiilor europene, de 1-2 copii (ceea ce nu este de loc neverosimil sa se întample peste un timp), în cateva sute de ani omenirea ar disparea cu desavarsire de pe suprafata Pamantului. Din fericire, se mai poate spera ca daca populatia scade sub un anumit nivel, înmultirea ei va fi reluata.

Acelasi rationament îl putem face si în privinta clasificarii Kardasev a civilizatiilor. Reamintesc ca în 1964 Nikolai Kardasev propunea ca o civilizatie sa se numeasca „de tipul 1” daca foloseste pentru comunicatii aproximativ toata puterea primita de Pamant de la Soare, „de tipul 2” daca ar folosi o putere cat a Soarelui si „de tipul 3” daca ar folosi puterea unei întregi Galaxii.

Gandind exponentialist, daca energia consumata pentru comunicatii (telefoane, radio, internet etc.) ar creste, neîntrerupt, doar cu 1% pe an, cifra care unora li se va parea probabil exagerat de mica (si care înseamna o dublare abia în 70 de ani), pamantenii ar deveni o civilizatie de „gradul 1” prin anul 2200, dupa alte 2500 de ani o civilizatie de „gradul 2”, iar prin anul 7200 o civilizatie de „gradul 3”, utilizand deci – numai pentru comunicatii – tot atata energie cat degaja întreaga noastra Galaxie...

Spuneam ca probabil alte civilizatii ne-au depasit cu milioane de ani. Folosesc ei oare energia din întreaga Galaxie, sau chiar mai mult? Daca da, activitatea lor ar trebui sa fie vizibila de pe Pamant; or astronomii nu au observat nimic în acest sens... Oare pentru ca suntem singuri în Univers? Nu este cumva mai rezonabil sa acceptam ca prezicerile noastre bazate pe cresterea exponentiala a populatiei, a consumului de energie (în particular pentru comunicatii) s.a.m.d. sunt eronate, iar o supercivilizatie arata cu totul altfel decat „civilizatiile de gradul 3” ale lui Kardasev? Nu cumva progresul va fi în viitor mai degraba calitativ decat cantitativ?

DAN D. FARCAS