Prejudecata invaziei

miercuri, 08 aprilie 2009

 Autorii de literatura sau filme SF nu pot imagina o confruntare între civilizatii decat daca distanta dintre acestea, în stiinta si tehnologie, este de cel mult de cateva sute sau cateva mii de ani. Exceptiile confirma regula. Asa cum spunea Carl Sagan în cartea sa Cosmos (1980): „Un motiv standard în literatura SF sau OZN presupune ca extraterestrii sunt în linii mari tot atat de capabili ca si noi. Poate au o nava spatiala sau o arma cu raze diferita, dar în batalii – iar SF-ul iubeste zugravirea bataliilor între civilizatii – ei si noi suntem mai degraba egali. Un milion de ani este foarte mult. Daca o civilizatie avansata ar sosi în Sistemul Solar, nu prea ar mai fi ce sa facem în acest sens”.

Pentru multi o invazie spatiala de tipul celei din filmul „Independence Day” pare foarte plauzibila (la fel ca si victoria finala a SUA). Realizatorii filmului (care suspectez ca au legaturi, fie doar si prin mentalitate, cu complexul militar-industrial american) gasesc normal ca daca o civilizatie cosmica va sosi pe Pamant, ea va încerca sa ne cucereasca si, daca ne opunem, sa ne extermine utilizand forta. Doar asa au procedat si spaniolii care au invadat America, italienii care au invadat Abisinia etc. etc., ca sa nu mai vorbim de cele doua razboaie mondiale. De fiecare data s-a spus ca o „civilizatie superioara” are aproape datoria sa-si impuna valorile uneia „inferioare”, care apoi ar trebui poate chiar sa-i multumeasca...

Aceasta viziune ar putea fi numita prejudecata invaziei. Dar daca am primi vreodata o vizita extraterestra, aceasta n-ar putea sa fie decat cea a unei supercivilizatii, asa cum am definit-o în episoadele anterioare. Or, pentru o supercivilizatie, invazia nici nu ar intra în discutie. O data, deoarece supercivilizatiile, fiind suficient de vechi, daca voiau, ne puteau cuceri si eventual extermina, mult mai lesne, cu milioane de ani în urma, atunci cand eram putini, neajutorati si incapabili sa întelegem ce se întampla. Dar invazia este neverosimila mai ales deoarece o civilizatie avansata ocroteste si pretuieste, în mod obligatoriu, viata si inteligenta.

E adevarat, supercivilizatiile fiind cu totul „altceva” decat civilizatia noastra tehnologica, este greu de apreciat ce obiective si ce atitudine ar putea avea la întalnirea cu noi. În 1964 Freeman Dyson era de parere ca „Este tot atat de nestiintific sa atribuim inteligentelor îndepartate întelepciune si seninatate, ca si irationalitate ori impulsuri ucigase. Trebuie sa fim pregatiti pentru ambele posibilitati”. Totusi, aceasta parere s-a nuantat în timp. Un sondaj, efectuat în 1998 pentru Planetary Society, sugera ca 86% din americanii care credeau în existenta unor civilizatii extraterestre, erau convinsi ca ele sunt prietenoase. Figuri proeminente ale cercetarii acestui subiect: Philip Morrison, Carl Sagan, Ronald Bracewell erau de aceeasi parere. Ei sustineau ca o civilizatie care a supravietuit o criza similara celei cu care umanitatea se confrunta în perioada actuala si în viitorul apropiat, trebuie sa fie o civilizatie pasnica.

Oamenii sunt rezultatul unei duble evolutii: biologice si sociale. Evolutia biologica este nemiloasa – viata celuilalt nu conteaza daca este pusa în balanta cu supravietuirea proprie sau a puilor. Viata sociala, civilizatia, ne-a învatat însa un comportament diferit – la început prin grija pentru batranii si infirmii tribului, apoi pentru alti semeni. În zilele noastre, patima vanatorii cedeaza treptat locul compasiunii pentru salbaticiunile ranite sau în pericol de disparitie, razboaiele de cotropire cedeaza unui început timid de întrajutorare, iar agresivitatea noastra unui sentiment de responsabilitate pentru tot ce e viu pe Pamant. Pare firesc ca o evolutie de milioane de ani în aceiasi directie sa duca la un si mai mare respect si o si mai mare dorinta de ocrotire pentru viata, inteligenta si mai ales creativitate.

DAN D. FARCAS