19 noiembrie 1917 - S-a nascut Indira Gandhi |
miercuri, 18 noiembrie 2009 | |
Revenita in tara in 1941, dupa ce si-a facut studiile la Oxford, tanara s-a implicat activ in miscarea de eliberare de sub dominatia britanica. In anii 1950 ea l-a asistat pe tatal sau, devenit prim-ministru, facandu-si ucenicia sub obladuirea lui. La moartea lui Jawaharlal, in 1964, a devenit membra a cabinetului condus de Lal Bahadur Shastri, primind postul de Ministru al Informatiilor. Presedintele din acea perioada al Congresului National Indian, unul dintre cele mai puternice partide ale tarii, K. Kamaraj, a avut un rol decisiv in desemnarea Indiei ca prim-ministru, dupa demisia neasteptata a lui Shastri. Curand, Indira si-a dovedit abilitatile native de politician, reusind sa castige alegerile si sa cucereasca, prin atitudinea ei deschisa, masele, desi adversarii au acuzat-o de populism. Fara sa tina cont de critici, Indira Gandhi a dus o politica economica de tip socialist, nationalizand multe fabrici si promovand asocierile agricole intre fermieri. Sub mandatul ei, India a fost implicata in 1971 in razboiul cu Pakistanul, iesind victorioasa din acest conflict. O perioada de instabilitate a obligat-o apoi sa introduca starea de urgenta, in 1975. Din cauza exceselor sale totalitariste, Partidul Congresului a pierdut alegerile generale, in 1977, dar le va recastiga in 1980, cand Indira isi va relua postul de premier. In iunie 1984, din ordinul personal al Indirei, armata a patruns intr-un templu sacru al insurgentilor sikh, masura care va duce la asasinarea ei, de catre doua dintre propriile sale garzi de corp apartinand acestei etnii, la 31 octombrie 1984. |