Pe numele adevarat Abu Walid Muhammad Ibn Ahmad Ibn Rushd, dar ramas in constiinta europenilor drept Averroes, acest savant musulman de origine marocana a fost un veritabil spirit renascentist avant la lettre, a carui contributie in filosofie, teologie, logica, psihologie, astronomie, geografie, matematica si fizica a fost absolut remarcabila. Numit de contemporanii arabi „al treilea Aristotel”, acest spirit extrordinar a fost considerat de multi drept adevaratul fondator al gandirii laice, in Europa Occidentala si unul dintre „parintii spirituali ai Europei”. Nascut in 1126, la Cordoba, in familia unui erudit musulman care a fost cadiu in timpul dinastiei Almoravide, Averroes a primit o educatie aleasa, devenind elevul unor faimosi savanti arabi.
In 1160, Averroes a fost numit cadiu la Sevilla, ocupand apoi mai multe posturi importante la Cordoba si in Maroc. Spre sfarsitul secolului XII, dupa cucerirea Andaluziei de catre Almohazi, cariera lui politica a fost intreupta de aparitia unui curent fundamentalist in cultura araba, sub influenta lui Yusuf al-Mansur. Intrat in conflict cu acesta, Averroes a fost exilat in Africa si nu va reveni la curte decat cu putin timp inainte de moartea sa (survenita in orasul Marrakesh), fara sa se mai implice insa in deciziile statale ci ocupandu-se doar de scrierile filosofice si stiintifice. Filosofia lui Averroes incearca sa reconcilieze gandirea lui Aristotel cu mentalitatea islamica, pentru ca marele ganditor era convins, spre deosebire de majoritatea invatatilor musulmani, fundamentalisti si conservatori, ca nu exista nici un conflict intre religie si filosofie. Initial, lumea crestina a fost cucerita de operele lui Averroes, pentru ca ulterior ele sa fie considerate ca „deviind” de la traditia filosofica europeana.
GABRIEL TUDOR