Intalnire de gradul III in Anglia

miercuri, 14 iulie 2010

 Inginerul pensionar Roy Shaw, locuitor din zona Withycombe Village Road din oraselul Exmouth, din sud-vestul Angliei, este o persoana sceptica in privinta fenomenului OZN. El a declarat nu o data ca nu crede in omuleti verzi, stafii, farfurii zburatoare si in general in nimic ce nu poate fi palpat si explicat prin legi ale fizicii. Intr-o seara, la inceputul lunii februarie 2010, pe la ora 22.00, iesise la plimbare, cu cainele sau Sydney, in Phear Park. Dintr-o data, de nicaieri a aparut un OZN care parea sa pluteasca deasupra copacilor de la capatul parcului. Era rotund, alungit, cu diametrul de circa 10 metri si lungimea de vreo 30. De-a lungul perimetrului sau se aprindeau si se stingeau luminte albastre si rosii. La inceput obiectul a zburat pe orizontala de la stanga la dreapta, Martorul nu-si aducea aminte sa-l fi vazut trecand deasupra capului sau si ezita asupra faptului ca ar fi aterizat.

 Dintr-o data cainele, un collie de regula foarte placid, a inceput sa maraie si sa-si arate coltii. Atunci Roy a zarit venind spre ei, foarte incet, ceva pe care pensionarul l-a descris ca pe „o forma alba”, sclipitoare, translucida, inalta cam de 1,20 metri. Repeta un sunet mormait si de neinteles, care suna ca un fel de „my my”. Inginerul a rupt-o la fuga prin parc, cat il tineau picioarele, la un moment dat impiedicandu-se si scrantindu-si glezna. El a mai apucat totusi sa vada cum OZN-ul a tasnit cu viteza spre stanga sub un unghi de 45 de grade si apoi a disparut. Dupa ce au ajuns in fine acasa, cainele a continuat sa scanceasca pana cel putin catre ora doua noaptea, privind mereu pe fereastra in directia parcului. La randul sau, Roy n-a putut sa adoarma, fiind terorizat de imaginile pe care tocmai le vazuse.

Cazul a fost relatat de Becca Gliddon in numarul din 12 februarie al unui ziar local. Martorul declara ca inca nu-i vine sa creada cele intamplate, aflan-du-se in stare de soc. El se temea ca dupa ce stirea va deveni publica, lumea va considera ca nu e intreg la minte. Cainele sau refuza de atunci sa mai fie scos la plimbare in zona respectiva. Un expert OZN din regiunea Devon – Nigel Wright – a calificat cazul drept o „intalnire de gradul al treilea” foarte importanta. Cu toate acestea, Roy, desi considera patania drept stranie, fiind incurcat in a explica cele ce i s-au intamplat in noaptea aceea, continua sa ramana sceptic privitor la existenta unor vizitatori nepamanteni.

Se pare ca investigatorii au mai identificat cel putin inca un martor al neobisnuitei aparitii. Discutiile care au urmat printre ufologi au scos la iveala si alte cazuri asemanatoare, petrecute in anii anteriori. Investigatorul polonez Piotr Cielebias observa ca o astfel de intalnire s-a raportat in 2002 in nordul Poloniei, martor fiind un fizician; alt caz este cel binecunoscut din 1989, din Rusia, in care a aparut, tot asa, o fiinta amorfa. Se mai cunoaste si o intalnire asemanatoare in Germania. Oricum aceste intamplari sunt destul de rare, dar cu atat mai incitante. Cunoastem si in Romania un caz de intalnire de gradul al treilea cu o faptura amorfa si anume incidentul de la Balea Lac din toamna anului 1978, despre care am relatat acum catva timp si in paginile revistei „Magazin”.

DAN D. FARCAS