Iuri Gagarin si OZN-urile

miercuri, 27 iulie 2011
 Iuri Gagarin ramane in istorie ca primul om care a ajuns in spatiul cosmic, inconjurand Pamantul intr-o capsula spatiala, pe 12 aprilie 1961. Nu de mult s-au sarbatorit 50 de ani de la acest eveniment epocal.Ca toate lansarile efectuate in acel timp de sovietici, si acesta a fost anuntat abia dupa ce a fost sigur ca totul mersese bine. Chipurile, pe atunci inca „lupta de clasa se ascutea”, iar daca evenimentul ar fi fost anuntat inainte, „sabotorii imperialisti” ar fi putut zadarnici misiunea.
 Iuri Gagarin declara pe 21 aprilie 1967, in timpul unei vizite in Anglia: „In timpul zborului meu, in afara celor deja stiute, am mai vazut ceva. Depaseste orice inchipuire – daca voi primi permisiunea sa relatez, toata lumea va ramane uluita...”. Dupa unele surse, el ar mai fi sustinut, cu o alta ocazie, si ca OZN-urile sunt reale si zboara cu viteze incredibile.
    
Gagarin nu a mai avut insa ocazia sa lamureasca aceste afirmatii intrucat, peste nici un an, pe 27 martie 1968, el si-a pierdut viata prabusindu-se in regiunea Vladimir, nu departe de Moscova, intr-un zbor de antrenament, cu un avion de vanatoare MIG, alaturi de pilotul instructor Vladimir Serioghin.
  
 Comisia care a fost creata pentru examinarea accidentului, includea oficialitati din Ministerul Apararii ca si proiectanti ai avionului. Dupa examinarea modului in care au fost antrenati pilotii ca si a starii tehnice a avionului prabusit, ei au afirmat ca Gagarin si Serioghin au antrenat avionul „intr-un regim de zbor supercritic, si intr-o periculoasa scadere de viteza, in conditii meteorologice complexe”.
  
 In anii care au urmat, pentru moartea primului om care a zburat in spatiu au fost avansate si alte explicatii: schimbarea rapida a altitudinii, pentru a evita un obiect, interferenta cu o alta nava, sau scaderea nivelului de oxigen in cabina. Adeptii teoriei conspiratiei au speculat desigur si despre posibilitatea unui sabotaj, in ciuda faptului ca nu exista niciun indiciu in acest sens.
    
In aprilie 2011, la a cincizecea aniversare a primului zbor in spatiu, Alexander Stepanov, oficial de nivel inalt al arhivelor Kremlinului, a anuntat publicarea unui volum omagial de peste 700 de pagini, care include si documente de arhiva pana la ora aceea clasificate. Intre acestea se gaseste si un document de doua pagini cu concluziile comisiei, evidentiate intr-un decret al Comitetului Central al Partidului Comunist si al Consiliului de Ministri, datat 28 noiembrie 1968, declarat initial drept „absolut secret”. Documentul este semnat de Leonid Brejnev, seful Partidului Comunist. Volumul include si note ale investigatorilor sefi, oficiali cu rang inalt din Ministerul Apararii: Leonid Smirnov si Dmitri Ustinov.
  
 Documentele declasificate in aprilie 2011 arunca acum o lumina diferita asupra mortii misterioase a lui Gagarin, afirmand ca motivul accidentului a fost o manevra foarte brusca, pentru a evita un balon meteorologic. Exista si varianta mai putin probabila ca aviatorii voiau sa evite intrarea in limita superioara a primului strat de nori. Stepanov a afirmat: „Sper ca astfel vor fi abandonate multele speculatii care circula in Rusia in carti pseudo-istorice” privind moartea lui Gagarin.
    
Anuntul a fost urmat desigur de discutii animate intre ufologi. Unul dintre acestia si-a amintit ca „intr-un raport CIA, clasificat” se spunea ca Gagarin era profund dezamagit de intregul sistem sovietic, a devenit alcoolic si, beat fiind, a comis o sinucidere spectaculoasa. De altfel, dupa aceleasi surse CIA, alcoolismul ar fi fost si cauza catastrofei de la Cernobil. Scepticii n-au omis, ironic, sa mentioneze ca, vai, nicaieri nu s-a vorbit de „interventia extraterestrilor” ori de „sabotaj”. Altii au comentat ironic ca, desigur, daca CIA spune ceva, atunci precis asa si este...
    
Dar ufologii si-au amintit si de un faimos incident din SUA, in care un avion de vanatoare, trimis pe 7 ianuarie 1948 sa intercepteze un OZN, s-a prabusit impreuna cu pilotul Thomas Mantell care si-a pierdut viata. Ulterior, explicatia oficiala fusese ca OZN-ul era de fapt un balon meteorologic, iar vina prabusirii apartinea exclusiv pilotului...

DAN D. FARCAS