|
 Continuam pezentarea istoriei clarvazatorilor militari americani, prezentare prilejuita de recenta incetare din viata a legendarului Ingo Swann, unul dintre cei care au pus la punct tehnicile de spionaj facute prin "delocalizare" sau "extracorporalitate". Un experiment din 1973 l-a trimis pe Swann in preajma planetei Jupiter, in jurul caruia a vazut un inel, fapt descoperit de astronomi abia in 1979; el a vazut si un OZN deasupra unui submarin nuclear sovietic. Prin urmare, unii participanti la experiment s-au intrebat daca metoda clarviziunii n-ar putea oferi niste raspunsuri privind enigmaticul fenomen OZN si ipotetica prezenta extraterestra (ET) pe Pamant.
In autobiografia sa: Penetration: The Question of Extraterrestrial and Human Telepathy, Swann declara ca, pe tot parcursul programelor oficiale de clarviziune, a existat un interes constant privitor la fenomenul OZN. Intre altele, el insusi pretindea ca a vizitat, prin clarviziune, fata nevazuta a Lunii, vazand acolo baze extraterestre. Swann a ramas totusi prudent. Intr-un articol din 1992, el scria ca acuratetea clarviziunii depinde de posibilitatea de a confirma, fie si partial, daca ceea ce spune mediumul coincide cu realitatea. Or, asa ceva nu e posibil in cazul fenomenului OZN, prin urmare aici riscam sa ne pierdem in speculatii. Apoi, clarvazatorul care se concentreaza asupra unei tinte, recunoaste acolo lucruri pe care le-a mai vazut, sau cu care este cat de cat familiar. Daca va vedea ceva ce n-a mai vazut niciodata, nu va sti cum sa-l "decodifice". In astfel de cazuri, "un al doilea mecanism de interpretare analitica" va incerca identificarea obiectelor cu ceva cunoscut, cu care seamana cat de cat; cu unele va reusi, celelalte vor fi rejectate. Pe scurt, va fi automat modificat sau rejectat tot ce nu se potriveste experientei pe care o avem in realitatea noastra. Cand nimicul seamana cu ceva Este posibil ca Swann sa se fi gandit aici si la cazul descris de Darwin, cand vasul Beagle a acostat langa o insula din Tara de Foc; bastinasii s-au interesat de barca cu care debarcasera expeditionarii, intrucat aceasta aducea intrucatva cu pirogile lor, in schimb nu au acordat nicio atentie corabiei ancorata in larg, de parca nici nu ar fi vazut-o, intrucat aceasta nu semana cu nimic din ceea ce aveau ei in minte, din experienta lor. Swann scria in continuare ca, prin acest mecanism, atunci cand intalnim un fenomen neobisnuit (cum este OZN/ET), noi vom lua de buna aceasta "intelegere secundara", deci interpretarea bazata pe experienta noastra. Acest neajuns este mereu prezent in cazul clarvazatorilor confruntati cu situatii inedite. Probabil ar trebui sa li se ceara sa deseneze ceea ce vad; dar nu e sigur ca ceea ce ei percep drept un obiect material chiar asta si este. Ar putea fi, de pilda, niste procese. Solutia ar fi sa se culeaga, pe aceasta cale, cat mai multa informatie bruta si sa nu se faca speculatii, inainte ca cele colectate sa devina auto-consistente si inainte de a avea o imagine mai clara asupra a ceea ce se intampla. Un personaj important care s-a alaturat, in 1978, proiectului STARGATE, de clarviziune militara a fost locotenentul F. Holmes "Skip"' Atwater, care activase din 1968 ca ofiter de informatii al armatei. Colaborand cu Stanford Research Institute (SRI), unde activau Swann, Puthoff si ceilalti care pusesera la punct tehnicile de clarviziune, el a primit sarcina sa orienteze primii sase candidati la insusirea acestor tehnici, lucrand apoi ca ofiter instructor. Ulterior, in iunie 1988, Atwater a fost recrutat de Robert Monroe, unul dintre pionierii metodei de clarviziune controlata, ca director de cercetare la Institutul Monroe, devenind in 2006, pentru doi ani, chiar presedintele institutului. Atwater descrie cum decurgea o sedinta de vedere la distanta. Doua persoane: clarvazatorul si un indrumator, primeau, intr-o incinta bine izolata, intr-un plic sigilat, "tinta", care putea fi o imagine sau coordonate geografice generate aleator. Niciunul dintre cei doi nu stia ce anume se afla in plic, motiv pentru care metoda a fost numita "dublu-orb". Mediumul trebuia sa faca schite privind tinta sau sa sa noteze despre ea o scurta descriere verbala. Astfel de sedinte aveau fie un rol operativ, fie unul de antrenament. La inceput, tintele de antrenament erau lacuri, insule, munti, poduri etc. O tinta predilecta devenise Muzeul de Istorie Naturala din San Francisco. Unii devenisera atat de iscusiti incat puteu identifica anumite vitrine. Dar in paralel, ei erau trimisi, operativ, sa descrie si o anumita camera dintr-o ambasada straina, ori un anumit loc dintr-o uzina de armament. Atwater afirma ca lui i-a venit pentru prima data ideea de a folosi drept tinta, pe parcursul acestor sedinte, OZN-uri sau extraterestri. Clarvazatorii nu stiau de fapt ce anume urmaresc si aceste tinte nu au fost nici cerute nici aprobate de conducerea militara. Dar el, ca ofiter instructor, avea autoritatea sa decida tinta de antrenament. Clarviziunea militara Desigur, din punctul de vedere al oamenilor de stiinta, un obiectiv ca OZN/ET diminua seriozitatea experimentelor de clarviziune, intrucat corectitudinea celor raportate nu putea fi nicicum controlata. Pe de alta parte, au existat si persoane care au spus ca lipsa de constrangeri in timp si spatiu a tehnicilor de clarviziune fac din acestea instrumentul ideal pentru a explora taramul extraterestru si OZN-urile. Din pacate, asa cum vom arata in episoadele viitoare, unii dintre practicantii tehnicilor au devenit excesiv de zelosi in aceasta directie, uitand ca niciodata nu poti avea totala incredere in datele obtinute astfel. Un alt personaj legendar si pitoresc al clarviziunii militare americane a fost Pat Price. Cand a aparut la SRI, in preajma lui Puthoff, in 1973, era deja trecut de cincizeci de ani, si avea un CV cu ocupatii obisnuite, fara un trecut militar. El demonstra in schimb calitati native exceptionale de clarvazator. Directorul CIA, amiralul Stansfield Turner, scria despre el in 1977, in Chicago Tribune, ca putea "vedea", prin abilitatile sale psihice, ce se intampla in intreaga lume. Era suficient sa-i arati fotografia unui loc si el putea spune ce activitate se desfasoara acolo in acest moment. Price i-a pus pe masa, in 1973, lui Puthoff, un dosar cu rezultatele unei investigatii facuta din proprie initiativa, prin care spunea ca a identificat si a descris patru locatii in care s-ar afla baze subpamantene ale extraterestrilor. Prima era sub muntele Perdido din Pirinei (3352m), unde se afla un sistem de pesteri cu vechi picturi rupestre reprezentand presupusi extraterestri. A doua in muntele Inyangani (2592 m), cel mai inalt varf din Zimbabwe, Africa. A treia baza ar fi fost sub muntele Hayes din Alaska, iar a patra sub muntele Ziel din teritoriul nordic al Australiei. In iulie 1975 Price era implicat in descoperirea prin clarviziune, pentru CIA, a unor detalii privind baze din Libia utilizate de teroristi. Fiind in vizita, pe 14 iulie, in Las Vegas, a facut, aparent, un atac de cord si a murit. Incidentul a constituit un motiv invocat de CIA pentru intreruperea colaborarii cu SRI, insotita si de sugestia trecerii spionajului prin vedere la distanta la serviciile de informatii ale armatei SUA. Circumstantele mortii lui Price au ramas suspecte. S-a spus, de pilda, ca ar fi fost otravit de un asasin sovietic, apoi o persoana neidentificata ar fi aparut in spital, convingand personalul ca nu e necesara o autopsie. In 1982, Puthoff i-a inmanat lui Atwater documentele privind cele patru presupuse baze extraterestre vazute de Price. Intre multe altele, pe langa indicatii privind specializarea celor patru baze, in raportul lui Price scria ca scopul principal al extraterestrilor de aici ar fi fost "asigurarea implanturilor B.T.L., transportul noilor recruti si functia generala de monitorizare". Atwater recunoaste ca nici azi nu s-a aflat ce puteau fi aceste "implanturi B.T.L.". Price a mai raportat ca locuitorii bazelor semanau cu oamenii, cu exceptia inimii, plamanilor, sangelui si ochilor... Locatiile bazelor erau deosebit de bine camuflate, aveau activitati complementare si posedau tehnologii foarte avansate. Price a mai adaugat ca foloseau "transferul gandurilor, pentru a ne controla motor". Discutand cu Puthoff, Atwater i-a spus: "dar daca e ceva adevarat?" Puthoff si-a amintit ca un prieten al sau cunoaste pe seful statiei CIA din Australia de Nord. L-au sunat, intrebandu-l daca se intampla ceva deosebit pe acolo. Omul le-a raspuns ca "misiunea mea e una moarta, nu se intampla nimic aici, in afara acelor OZN-uri care tot zboara in jurul muntelui Ziel". Atunci Atwater a dat unor clarvazatori militari drept tinta locatiile celor patru baze, evident fara sa le spuna absolut nimic despre constatarile lui Price. Spre surpriza sa, acestia au descris aceleasi detalii. Asupra unora dintre investigatiile efectuate cu aceasta ocazie, dar si asupra altora avand drept tinta extraterestrii, vom mai reveni. DAN D. FARCAS
|
