Figura controversata a celei de-a doua jumatati a secolului XIX, Napoleon al III-lea a fost considerat de unii un mare suveran liberal, iar de altii un tiran cu nimic mai prejos decat regii absolutisti care condusesera Franta in veacurile precedente. Printre cei nemultumiti de politica dusa de nepotul lui Bonaparte se numarau si membrii organizatiei revolutionare a Carbonarilor.
Dezamagiti ca Napoleon al III-lea nu-si onorase promisiunile de a contribui la unificarea unei Italii republicane, preferand in schimb sa sprijine teocratia papala in peninsula, Carbonarii au decis sa-l asasineze pe imparat. Cel care si-a asumat aceasta misiune a fost un revolutionar pe nume Felice Orsini.
Atentatul a avut loc in seara zilei de 14 ianuarie 1858, cand imparatul si sotia lui, Eugenie, urmau sa participe la un concert la Opera din Paris. Imediat dupa sosirea atelajului imperial la intrarea principala a cladirii s-au facut auzite trei explozii puternice, care au spart toate geamurile din jur, au facut numeroase cratere in pavaj si au ranit zeci de oameni, dintre care opt vor muri ulterior. Dar cuplul imperial a scapat absolut nevatamat, gratie blindajului metalic al trasurii, si, pentru a calma opinia publica, a mers la concert ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Atentatorii au fost prinsi rapid: din conspiratie mai faceau parte, pe langa Orsini, si revolutionarii Pieri, Rudio si Gomez. Primii trei au fost condamnati la moarte, ultimul la munca silnica pe viata. Insa pedeapsa capitala a fost comutata tot in munca silnica, in cazul lui lui Rudio, care ulterior va evada de pe temuta Insula Diavolului si va deveni ofiter in armata Statelor Unite.
Orsini a mers cu demnitate pe esafod, unde a fost executat prin ghilotinare, nu inainte de a fi trimis o scrisoare in care-l conjura pe imparat sa-si tina promisiunea facuta in tinerete si sa contribuie la unificarea Italiei – fapt care se va intampla peste cativa ani.
GABRIEL TUDOR
Comentarii