Prima pagina arrow PARANORMAL arrow Trei ani extraordinari 30 May 2023
Categorii
Prima pagina
SPECTACOLUL CUNOASTERII
ISTORII UITATE
PARANORMAL
FEMINA CLUB
STAREA DE VEGHE
TERRA X
MINUNI ALE LUMII
CONSULTATII FARA PLATA
TERAPII COMPLEMENTARE
BLITZ
HOROSCOP
ASTAZI IN ISTORIE
VERIFICATI-VA CUNOSTINTELE
MAGAZIN .RO
User Menu

Trei ani extraordinari

Imprimare E-mail
luni, 08 februarie 2021

Au trecut trei ani si o luna de cand au inceput dezvaluirile extraordinare privind fenomenul OZN, un bun moment pentru a trece in revista cele intamplate.

 Primul pas a fost in decembrie 2017, cand New York Times a dezvaluit existenta unui proiect secret al Pentagonului, numit AATIP – Advanced Aerospace Threat Identification Program (Program de identificare a amenintarilor aerospatiale avansate) – initiat in 2008 de fostul lider al majoritatii Senatului Harry Reid si pentru care s-au cheltuit 22 milioane de dolari, fara vreun rezultat palpabil.

 AATIP este inca invaluit in mister, dar intr-o scrisoare adresata Congresului, agentia de informatii super-secreta a apararii (Defense Intelligence Agency) a confirmat ca acest program a efectuat cercetari asupra tipului de fizica teoretica care ar fi necesara pentru calatoriile interstelare, incluzand anti-gravitatia, deplasarea warp si gaurile de vierme.

 Departamentul Apararii al SUA (DoD) sustinuse initial ca AATIP s-ar fi concentrat doar pe „amenintarile aerospatiale de generatia urmatoare”, dar s-a vazut repede ca lucrarile de cercetare nu vizau progresele potentialilor adversari, in schimb examinau, de pilda, ecuatia lui Drake, folosita de astronomi pentru a estima numarul civilizatiilor extraterestre din galaxia noastra. Ulterior DoD a recunoscut ca obiectul AATIP au fost fenomenele aerospatiale neidentificate (FAN), noua denumire, preferata oficial, in loc de OZN.

Manevre imposibile

 Urmatoarea bomba, in acel decembrie 2017, a fost lansarea a trei videoclipuri care aratau avioanele US Navy urmarind OZN-uri. Imaginile au fost captate de senzori in infrarosu, obiectele fiind mult mai greu vizibile pe radar.

 Unul dintre piloti, comandorul David Fravor, care s-a confruntat nemijlocit cu OZN-ul poreclit „Tic Tac”, in timp ce zbura langa portavionul USS Nimitz, a spus ca obiectul efectua manevre imposibile pentru o aeronava artificiala. El sustine ca OZN-ul a reusit sa blocheze un radar al marinei SUA, calificand acest fapt drept „un act de razboi din punct de vedere tehnic”.

 Cu aceeasi ocazie s-a dovedit, inca o data, ca exista, si inca de multi ani, o serie continua de incursiuni ale OZN-urilor in spatiul aerian militar restrictionat si peste instalatii militare sensibile. Intre altele, OZN-urile au planat asupra bazelor nucleare si au dezactivat rachetele nucleare intercontinentale, ceea ce amatorii de OZN-uri cred ca este un avertisment pentru rasa umana; dar, oricum, este de natura sa ne dea fiori.

 Cotidianul din New York mai mentiona in 2017 si pe astrofizicianul Eric W. Davis, care a lucrat ca subcontractor si consultant pentru programul AATIP. El spunea ca suntem in posesia unor materialele presupus recuperate din accidente OZN. Ele au fost studiate fara a reusi sa se determine originea lor. Davis a comentat: „Nu le-am putea face singuri”. El a marturisit mai tarziu ca a facut in acest sens o informare, in martie 2019 in fata unei agentii a Departamentului Apararii despre materiale recuperate „care nu apartin acestei lumi, care nu au fost facute pe Pamant”. Astrofizicianul ar fi intervenit, de asemenea, pe acelasi subiect, in 21 octombrie 2019, in fata Comisiei pentru Fortele Armate ale Senatului si in fata Comisiei Senatului pentru Informatii, doua zile mai tarziu.

 Dupa episodul din decembrie 2017, dezvaluirile au continuat. S-a aflat astfel ca, in ianuarie 2015, avioanele de lupta ale US Navy de pe portavionul cu propulsie nucleara USS Theodore Roosevelt au avut o serie de intalniri aeriene spectaculoase cu OZN-uri in largul coastei Floridei. In timp ce F-18 Super Hornets urmareau obiectele misterioase, pilotii militari de elita au capturat evenimentele pe camere cu infrarosu.

 Doua organisme puternice din Senat, Comisia pentru servicii armate si Comisia de informatii au manifestat un interes deosebit fata de aceste dezvaluiri. Au avut loc sedinte clasificate, dar senatorii implicati au pastrat discretia asupra lor.

  „Nu voi intra in niciun fel de continut al informarii. A fost un briefing clasificat”, a spus Mark Warner – vicepresedinte al Comisiei de informatii al Senatului – atunci cand a fost intrebat de un reporter. Senatoarea Jeanne Shaheen, membra in Comisia pentru Servicii Armate al Senatului, a mers putin mai departe cand a recunoscut: „Am fost informati. A fost un briefing clasificat, asa ca nu am voie sa vorbesc despre asta... Dar daca ar fi sa ma intrebati personal, cred ca exista OZN-uri, cred ca exista evenimente care s-au intamplat si care nu au fost explicate in mod adecvat”.

 Indiferent ce le-au spus senatorilor cei care le-au furnizat informatiile militare despre OZN-uri, probabil ca i-au speriat. Nu avem acces la interventiile care au urmat, dar in aprilie 2020, Pentagonul a confirmat ca cele trei videoclipuri, realizate de pilotii US Navy, erau reale si le-a si postat pe un site web al guvernului, dupa ce, in 2019, confirmase ca ele arata intr-adevar „fenomene aeriene inexplicabile”. Dar s-a mai comentat si ca filmarile nu ar fi trebuit sa fie niciodata prezentate publicului.

 Au mai avut loc si alte evenimente. In februarie 2018, Administratia Federala a Aviatiei a facut publice inregistrari ale pilotilor comerciali socati care descriau cum au intalnit un OZN la 37.000 de picioare (11 km) deasupra statului Arizona. Pilotii au descris o lumina incredibil de puternica, care nu era o aeronava, iar o investigatie ulterioara a exclus activitatile militare, dronele sau baloanele meteorologice.

 In septembrie 2020, automobilele s-au oprit pe o autostrada din New Jersey, in timp ce soferii uimiti claxonau si ieseau din masini, aratand si tipand in soc la vederea unui OZN imens, in forma de farfurie. Un videoclip a devenit viral, dar scepticii au sustinut ca obiectul misterios era un dirijabil. In august 2014, in Houston, Texas, au fost realizate mai multe fotografii si videoclipuri care aratau un obiect misterios pe cerul noptii. Au existat numerosi martori independenti, iar imaginile aratau o nava in forma de disc cu un inel de lumini albastre in jurul marginii. Povestea a aparut chiar si in stirile de seara, in timp ce localnicii panicati ascultau povestea sau sunau cu detalii din propriile lor observatii.

Detectare si analizare

 Statul insular Hawaii a fost de-a lungul anilor locul a numeroase observatii de OZN-uri. Unii conspirationisti cred chiar ca exista o baza extraterestra undeva in munti, iar teoreticienii astronautilor antici cred ca in trecutul indepartat, extraterestrii veniti in vizita erau venerati ca zei. In octombrie 2016, un turist a ramas uimit cand a filmat un OZN clasic in forma de disc care plutea deasupra muntilor din Waikane.

 Ca raspuns la toate acestea, Marina SUA a dat, in 2019, noi instructiuni pilotilor sai, spunandu-le ce sa faca daca intalnesc un OZN. Dar ea a refuzat sa dezvaluie public ce spun aceste instructiuni, intrucat ele sunt clasificate.

 Pentagonul a declarat, in 14 august 2020, ca programul sau OZN/FAN, odinioara ascuns, este din nou oficial activ odata cu infiintarea unui grup operativ FAN (Unidentified Aerial Phenomena Task Force – UAPTF), a carui misiune este „sa detecteze, sa analizeze si sa catalogheze FAN-urile care ar putea reprezenta o amenintare la adresa securitatii nationale a SUA”. Grupul operativ pentru fenomene aeriene neidentificate a fost lansat de secretarul adjunct al apararii David Norquist. UAPTF va fi condus de Marina, cu implicarea Subsecretarului de Aparare pentru Informatii si Securitate. Nu vor fi facute publice detalii despre aceasta unitate, desi comunicatul de presa al Pentagonului din 14 august a oferit cateva indicii interesante, cand a declarat: „Departamentul Apararii a infiintat UAPTF pentru a-si imbunatati intelegerea si pentru a obtine informatii despre natura si originile FAN-urilor.

 Crearea grupului de lucru urmeaza anchetelor din partea parlamentarilor cu privire la acest subiect. In iunie, senatorul din Florida, Marco Rubio, presedinte in exercitiu al Comisiei de Informatii al Senatului, a cerut directorului de informatii nationale, secretarului apararii si altor sefi de agentii sa compileze datele disponibile despre „fenomenele aeriene neidentificate”. „Comisia ramane ingrijorata de faptul ca nu exista un proces unificat si cuprinzator in cadrul guvernului federal pentru colectarea si analiza informatiilor despre fenomenele aeriene neidentificate, in ciuda potentialei amenintari”, au scris parlamentarii intr-un raport, adaugand: „Comisia intelege ca informatiile relevante pot fi sensibile; cu toate acestea, Comisia constata ca schimbul de informatii si coordonarea in cadrul comunitatii de informatii au fost inconsistente si ca aceasta problema nu suscitat atentia conducerii superioare”.

DAN D. FARCAS

 
< < articolul precedent   articolul urmator > >

Cauta in arhiva magazin.ro
ABONAMENTE LA REVISTA MAGAZIN

Cititorii fideli ai revistei noastre au la dispozitie articolele cele mai interesante direct online, in aceasta pagina de internet. Exista, insa, si o alta categorie de cititori fideli care prefera editiile tiparite, prin care noi incercam sa ajungem in toate colturile tarii. Pentru acestia exista optiunea abonamentului, una dintre cele mai sigure si mai facile metode de a intra, saptamanal, in posesia revistei MAGAZIN.

Nu ezitati sa va abonati!


Abonamentul se poate face direct la redactie prin:
- expedierea unui mandat postal la orice Oficiu Postal, dupa modelul reprodus mai jos;
- plata in urmatoarele conturi bancare pentru client Casa Editoriala "Magazin" S.R.L. (CUI: RO1571838):
1) RO74BACX0000003000160000 Unicredit Tiriac
2) RO24RNCB0072049689850001 B.C.R.
- la orice Oficiu Postal din tara (Revista Magazin figurand la pozitia 19355 din Catalogul Publicatiilor).

PRETURILE ABONAMENTELOR DIRECT LA REDACTIE sunt urmatoarele:
- 1 luna: 13,00 lei
- 2 luni: 26,00 lei
- 3 luni: 39,00 lei
- 4 luni: 52,00 lei
- 5 luni: 65,00 lei
- 6 luni: 78,00 lei

Cititorii din strainatate pot contracta abonamente, achitand contravaloarea abonamentului dorit (90 euro sau 100 $, un abonament pe sase luni; 45 euro sau 50 $, un abonament pe trei luni) in conturile societatii, enumerate mai sus.

CONTACT
Telefon:
0722. 625. 622
021. 317. 89. 65
WhatsApp:
0722.625.622
Email:
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.

Incercam astfel sa nu ii dezamagim in nici un fel pe cititorii nostri, o preocupare de la care nu am abdicat niciodata, pe parcursul ultimelor decenii.

Aboneaza-te la newsletter
Email:

Subscribe Unsubscribe
Sondaj
Cele mai noi articole
» Provocarea aviatica a viitorului: zborul comercial suborbital
» Cine a fost „Cocosatul de la Notre Dame”?
» Ce stia spionajul australian despre OZN-urile americane
» Supa de porumb
» Sfaturi utile
» SkyLifter – macaraua aeriana
» Manastirea Galata
» Un „surogat” pentru mireasa pierduta
» Complexul rupestru din Tipova
» Mentalul scapat de sub control
» Politically correct? (2)
» Actori care si-au scris singuri rolurile
» Horoscopul saptamanii: 29 mai – 4 iunie 2023
» 25 mai 1973 – Revolta de pe distrugatorul Velos
» Tema: „SEARA”
» Bacteriile preistorice ar putea dezvolta noi antibiotice
» Palatul de gheata al tarinei Anna
» Ce-si propune NASA privind OZN-urile
» File de cod cu ciuperci
» Masti pentru un ten catifelat
Cele mai populare articole...
» Adevarul despre pasiunile erotice ale Mariei-Tereza
» Calciul si magneziul - vitale pentru sanatate
» Tiroida, o glanda mica, probleme mari
» Sfaturile bioterapeutei Djuna
» Ce a ascuns Charles Darwin?
» Luna va disparea de pe bolta cereasca
» Haremul - inchisoarea femeilor favorite (2)
» Bolile se vor auto-vindeca
» Pe Marte exista viata!
» Haremul - inchisoarea femeilor favorite
» Hernia de disc, o boala la moda
» In Peru exista un loc miraculos, unic in lume: Lacul care aduce copii
» Viciul care duce la buna-dispozitie
» 3 pozitii de relaxare
» Iuda intr-un manuscris controversat
» Psoriazisul, vindecat de pesti!
» Miracolul lumii invizibile: Lumea dupa Nilsson
» O rapire OZN in Florida
» Corp ceresc condamnat la moarte
» "Teapa" gripei aviare


Arhiva: » 1 » 2 » 3 » 4 » 5 » 6 » 7 » 8 » 9