|
 În seara de 29 noiembrie 1989 pe cerul Belgiei, într-o zona de mica întindere, în jurul localitatii Eupen, de langa granita germana, au aparut, pe neasteptate, unul sau mai multe obiecte care nu semanau cu nimic cunoscut. În zilele urmatoare, oficialitatile au primit cel putin o suta douazeci de rapoarte de la martori independenti, între care multi militari, jandarmi, politisti.
În aceste rapoarte revin aceleasi detalii, dar si variatiile firesti în astfel de cazuri. Unii spuneau ca obiectul vazut era triunghiular, altii au vazut un romb sau o „aripa zburatoare”, cu anvergura de 15 metri, 30 metri, sau chiar mai mare. Obiectul zbura la joasa înaltime, stationa într-un punct, se întorcea în loc, se înclina, dupa care se departa cu o viteza fantastica, toate acestea fara nici un zgomot. Obiectul era împodobit cu lumini multicolore si avea un soi de hublouri. Partea de jos era plata iar în centru avea o lumina rosie, ca a unui girofar. Cand trecea deasupra unui automobil, acestuia i se deconecta toata instalatia electrica: i se stingeau farurile, se oprea motorul, aparatul de radio etc., toate revenind la normal cand obiectul se îndeparta. Obiectele au reaparut dupa doua zile, apoi în 2 si 11 decembrie, semnalandu-se, cu intermitente, pana în primavara anului 1990. Ele au fost vazute, repetate ori, si pe radarele militare. Unii martori au vazut un astfel de obiect, asezat pe sol si apoi decoland. Politia, anuntata, a constatat ca în locul respectiv iarba a ramas ca tunsa si acoperita cu o substanta gelatinoasa galbuie. Între martori s-au numarat, între altii, un specialist în meteorologie al fortelor aeriene, un profesor universitar, un locotenent colonel al armatei belgiene, care se afla la volan, alaturi de sotia sa etc. Martorii acestor întalniri au facut si numeroase fotografii si înregistrari video. Unii ziaristi au speculat ca de fapt martorii vazusera un F-117. Din pacate, diferentele sunt însemnate; acest avion este zgomotos, nu poate zbura cu o viteza mai mica de 300 de kilometri pe ora, existand si diferente în privinta dispunerii luminilor, a hublourilor etc. Observatiile raman valabile si pentru alte tipuri care au fost aduse în discutie (B-2, RPV, ULM, AWACS etc.). Încercarile de identificare cu un avion secret au iritat, bineînteles, partea americana, care s-a vazut astfel acuzata implicit ca efectueaza zboruri neanuntate, peste zone populate dintr-o tara straina, încalcand conventiile în vigoare. Ca urmare, ambasada americana a dat o dezmintire oficiala, negand existenta oricarui astfel de zbor. Dar iritate au fost si fortele aeriene belgiene, care se simteau umilite, fiind incapabile nu numai sa alunge dar chiar sa identifice misteriosii intrusi, în ciuda avioanelor de vanatoare F-16 ridicate, prompt, pentru interceptie. În sfarsit, a fost lezat, evident, si bunul simt, deoarece nici un fabricant de armament nu si-ar testa vehiculul secret de-a lungul unor autostrazi iluminate a giorno, sau la rasul acoperisurilor, într-o tara straina, îngrozind mii de oameni si putand isca astfel inutile complicatii diplomatice. Pentru prima oara în lume, în controversata istorie a fenomenului OZN, un ministru al apararii, în cazul nostru Guy Coeme, a autorizat militarii fortelor aeriene sa coopereze fara rezerve cu o organizatie civila pentru studiul OZN-urilor – SOBEPS – caruia i s-au pus la dispozitie toate rapoartele primite si chiar un avion echipat cu camere video în infrarosu si cu senzori electronici sofisticati. Colonelul Wilfried De Brouwer, seful operativ al fortelor aeriene belgiene, avansat general în 1991, a convocat la 11 iulie 1990 o conferinta de presa, ca o concluzie finala la anchetele care au urmat valului de observatii. El a precizat ca, ori de cate ori era prins de radar, obiectul îsi schimba viteza, aproape instantaneu (într-un interval insesizabil chiar si pentru calculatoarele atasate aparatelor de masura), de pilda, de la circa 200 kilometri pe ora la circa 1800. La fel, la un moment dat, el si-a schimbat altitudinea de la circa 2000 de metri la 250, într-o secunda. Sub plafonul de 200 de metri toate cele cinci radare militare, care urmareau simultan obiectul, l-au pierdut de pe ecrane. Acceleratia pe care o presupun astfel de manevre (minimum 40g) este imposibil de suportat de orice pilot uman. De Brouwer a recunoscut ca „manevrele OZN-urilor dovedeau o anumita logica”. Brouwer a mai spus: „Fortele Aeriene Belgiene n-au fost capabile sa identifice nici natura nici originea fenomenului”. Totusi, ele au avut suficiente elemente pentru a exclude urmatoarele presupuneri: baloane, vehicule ultrausoare motorizate, vehicule pilotate de la distanta, avioane (inclusiv Stealth), proiectii laser sau miraje. DAN D. FARCAS
|
